Compania energetică germană E.ON a implementat pe site-ul său formularul pentru depunerea declarației pe proprie răspundere pentru a beneficia de preț plafonat.
Sunt trei categorii de consumatori care trebuie să depună aceste declarații: clienţii finali casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor; clienții care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, precum și familiile monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ.
Compania transmite că românii clienți casnici și noncasnici care nu se încadrează în niciuna din situații și categorii vor fi facturați la prețul de 1,3 lei/kWh, TVA inclus, pentru consumul de energie electrică realizat de la 1 ianuarie 2023.
Reamintim faptul că în această săptămână ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că Guvernul va da o Ordonanță de Urgență pentru eliminarea declarației pe proprie răspundere pentru persoanele cu mai multe locuri de consum. Astfel, persoanele care au mai multe locuri de consum nu mai sunt nevoite să depună declarație pe proprie răspundere la furnizor.
conform ANRE, referitor la preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică, pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025:
- pentru cca. 5 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus şi se aplică următoarelor categorii de clienţi:
- al căror consum lunar este cuprins între 0 și 100 kWh inclusiv;
- care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
- care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
- familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
- pentru cca. 2,8 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul lunar cuprins între 100,01 și 255 kWh; consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus;
- în cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună, întregul consum se facturează la maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, de acest plafon beneficiind cca. 0,8 milioane de clienţi casnici.
ANRE menţionează că, în cazul clienţilor finali casnici, preţul final plafonat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă, astfel:
- clientul final casnic cu un singur loc de consum beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar,
- clientul final casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu poate beneficia de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum.