Compania de tehnologie 2Performant raportează o creștere cu 49% a cifrei de afaceri și un profit de 152 mii de lei în primul semestru

tableta, scoala online, educatie online Sursa foto: Pexels

Compania de tehnologie 2Performant, care operează o platformă integrată de marketing afiliat și influencer marketing, raportează o creștere cu 49% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2022 și trecerea pe profit în trimestrul 2 al anului.

Cifra de afaceri a companiei a fost de 16 milioane de lei în primul semestru al anului, pe fondul unei creșteri cu 62% a utilizatorilor unici din platformă. Ca urmare a deciziei companiei de a nu se mai concentra pe produsul influencer, acesta a scăzut cu 20% în S1 2022 comparativ cu S1 2021, aceste venituri atingând 66 mii de lei. Venitul operațional (cifra de afaceri minus comisioanele afiliaților) a crescut cu 34%, ajungând la 4 milioane de lei în S1 2022 față de 3 milioane de lei în S1 2021. Comparativ cu 2021 și cu sezonalitatea avută în mod obișnuit, în T2 2022, 2Performant a înregistrat un profit de 152 mii de lei.

Veniturile din exploatare ale 2Performant Network au crescut cu 56% în primul semestru al anului 2022 comparativ cu S1 2021, ajungând la 17,9 milioane de lei.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

La nivel de rezultate generate de utilizatori, în S1 2022, 2Performant a înregistrat 19.300 de utilizatori unici în cadrul platformei proprii, o creștere semnificativă, cu 62% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cei 19.300 de utilizatori au trimis 39,2 milioane de click-uri către magazinele online din 2Performant, acestea concretizându-se într-un număr total de aproape 801 mii de vânzări online, a căror valoare s-a ridicat la 42 milioane de euro, excluzând TVA și care au generat comisioane de 2,6 milioane de euro, în creștere cu 44% față de primul semestru din 2021.

Primul semestru al anului 2022 a depășit așteptările inițiale ale companiei, însă din cauza incertitudinilor economice precum și a războiului din Ucraina, conducerea 2Performant menține o poziție prudent optimistă cu privire la dezvoltarea afacerii în acest an. Astfel, compania își păstrează estimările de la începutul anului și vizează o cifră de afaceri de 34,9 milioane de lei, o majorare cu 35% comparativ cu 2021.

„Ne menținem bugetul anunțat la începutul anului, unde am menționat că vom fi profitabili încă din acest an, în loc de 2023. Cel mai bun exemplu în acest sens este faptul că am trecut pe profit în trimestrul 2, iar creșterea înregistrată este peste bugetul planificat și mult peste evoluția industriilor în care suntem activi. În primele șase luni am depășit deja 42 de milioane de euro din punct de vedere al vânzărilor generate pentru clienții noștri, ceea ce ne-a crescut convingerea că pe parcursul anului 2022 vom depăși pentru prima oară pragul de 100 de milioane de euro pe acest indicator important,” a declarat Dorin Boerescu, Președinte al Consiliului de Administrație și CEO 2Performant.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: