Compania de infrastructură Snam: hidrogenul produs din surse regenerabile va putea fi transportat prin conductele de gaz deja existente

hidrogen Sursa foto: SNAM, Facebook

Gigantul italian de infrastructură Snam anunță că hidrogenul produs din surse regenerabile va putea fi transportat prin conductele de gaz deja existente, transmite Biziday.

Într-o emisiune la CNBC, CEO-ul companiei, Marco Alverà, a vorbit despre modul în care actuala infrastructură ar putea fi utilizate pentru a facilita livrarea hidrogenului produs atât din surse regenerabile cât și din biocombustibili. “De exemplu, acum gazul curge dinspre Rusia, pe conducte. Mâine, vom avea hidrogen produs în Africa de Nord, în Marea Nordului, cu resurse solare și eoliene, iar acel hidrogen poate călători prin conducta deja existentă. Vestea foarte bună este că această nouă energie regenerabilă va costa mai puțin decât energia existentă pe combustibili fosili“, a spus Alverà, care susține că Snam a realizat deja mai multe teste în acest sens, toate fiind de succes.

Pe de altă parte, într-un interviu acordat CNBC, CEO-ul Enel, Francesco Starace, a declarat că trebuie să treacă mai bine de zece ani pentru o astfel de schimbare – migrația înspre hidrogen “verde”: “Deocamdată este o nișă, una care trebuie să se transforme în standard comercial și într-o industrie mare, inclusiv cu prețuri competitive”. Starace susține că “este un efort mare în cercetare și dezvoltare, este un efort mare în prototipuri, în fabricile pilot, dar nu atât de mare în comparație cu ceea ce se întâmplă, pe câmpul de luptă competitiv al energiei din surse regenerabile de astăzi”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: