Compania Air Claim, care facilitează obţinerea de despăgubiri pentru pasagerii transportului aerian, cere intrarea în insolvență a Blue și spune că mai are de recuperat circa 85.000 de euro

blue air, avion Sursa foto: Blue Air, Facebook

Air Claim, companie care ajută pasagerii zborurilor cu probleme, spune că mai are de recuperat de la Blue Air aproximativ 85.000 de euro, operatorul făcând plăți considerabile (amiabil ori prin executare silită) pe parcursul anului 2022, potrivit unui anunț publicat pe Bursa de Valori București (BVB).

Air Claim spune că este prima companie care a solicitat în instanță intrarea în insolvență a Blue Air, însă solicitarea companiei nu a fost încă admisă, existând posibilitatea ca aceasta să fie în cele din urmă respinsă de judecători.

„Insolvența sau chiar falimentul BLUE AIR nu este de natură a afecta semnificativ veniturile AIR CLAIM. Costurile cu cesionarea respectivelor creanțe fiind puțin relevante, prin raportare la cifra de afaceri a societății. Cu toate acestea, se impune mențiunea că, dacă costurile sunt totuși limitate în ceea ce privește situația BLUE AIR, în ipoteza în care sumele respective nu vor fi recuperate, vor exista potențiale venituri ce rămân nerealizate (diferența dintre valoarea creanțelor și costul de achiziție). Valoarea de recuperat de la BLUE AIR, în momentul de față, se ridică la aproximativ 85.000 euro. Operatorul BLUE AIR a făcut plăți considerabile (amiabil ori prin executare silită) pe parcursul anului 2022”, potrivit BVB.

Compania amintește că acționează în instanță mai mulți operatori, Blue Air nefiind singurul. Air Claim spune că a cesionat creanțe privind Tarom, Wizz Air, HiSky și Air Bucharest.

„De asemenea, activitatea de cesionare a creanțelor (la o fracție din valoarea principalului) a fost intensificată, în momentul de față fiind depuse 150-200 de dosare lunar. Spre comparație, dosarele Blue Air depuse în cererea de deschidere a insolvenței sunt în număr de 120 (practic mai puțin decât o lună de activitate)”, mai transmite compania.

Compania spune că numărul total de cereri a fost de 85.460 în 2022, în creștere cu 219% față de anul 2021, în timp ce sumele aprobate la plată de companiile aeriene au fost în valoare de aproximativ 7,1 milioane de lei, cu 517% mai mult decât în anul 2021.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: