Comisia Europeană: Nu există un risc imediat privind întreruperea alimentării cu gaze în UE în această iarnă

Energie gaze Pixabay Foto: Pixabay

Nu există un risc imediat privind întreruperea alimentării cu gaze în Uniunea Europeană în această iarnă, însă Comisia Europeană monitorizează unele regiuni pentru a se asigura că nu se ajunge acolo, au afirmat surse europene, citate de Agerpres.

“Nivelul actual al stocurilor de gaze este de aproximativ 75% din capacitatea totală, în medie, la nivelul întregii Uniuni Europene. Nu există un risc imediat să apară probleme cu aprovizionarea în această iarnă, dar unele regiuni trebuie monitorizate atent pentru a ne asigura că nu apare un astfel de risc”, au menţionat sursele.

Potrivit acestora, România nu se află printre statele unde există un astfel de risc.

“Sunt state care au un nivel al stocurilor foarte bun, cum ar fi Franţa, Italia. Alte state au stocuri mai reduse, aici fiind inclusă şi România, însă cazul României este atipic, întrucât are şi producţie de gaze. Este una dintre puţinele ţări europene cu producţie proprie, ceea ce ar trebui să atenueze situaţia legată de stocuri. Pe de altă parte, există ţări cu stocuri mici, care depind în mare parte de o singură sursă de import şi care nu au nici producţie internă. Acestea sunt cele monitorizate, dar România nu este printre ele”, au detaliat reprezentanţii europeni.

Aceştia au mai spus că Gazprom şi-a îndeplinit angajamentele cu privire la livrarea cantităţilor contractate, dar nu a acoperit majorarea cererii de pe piaţa din UE, aşa cum a făcut în privinţa altor regiuni.

“Este foarte important ca, la nivel european, să reducem dependenţa de importuri, să avem diversificarea surselor de aprovizionare şi să avem interconectare”, au mai spus responsabilii europeni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: