Comisia Europeană: Legea pensiilor reprezintă ”un risc semnificativ” la adresa deficitului bugetar în 2020 şi în anii următori

pensionari Foto: Agerpres / Nicoleta Pană

Noua Lege a pensiilor, impusă de PSD și votată de Parlament în acest an, care prevede creșteri masive ale pensiilor, reprezintă un risc semnificativ la adresa deficitului public în 2020 şi în anii următori în condiţiile, arată Comisia Europeană în raportul care conţine constatările misiunii de supraveghere consolidată desfăşurată în România în 25 septembrie 2019, potrivit Agerpres.

Cea mai mare creștere prevăzută în legea pensiilor e programată pentru septembrie 2020: o creștere cu 40% în medie a fondului de pensii.

Potrivit estimărilor Guvernului de la acel moment, citate de Executivul comunitar, Legea pensiilor va majora cheltuielile guvernamentale cu 0,8% din PIB în 2019, 2,3% în 2020 şi 4,9% în 2021, comparativ cu nivelul din 2018.

„Participanţii misiunii au subliniat că este neclar cum noua alege a pensiilor (în special majorarea pensiilor cu 40%) poate fi pusă în aplicare fără modificarea calendarului de implementare. Potrivit Consiliului Fiscal şi Băncii Naţionale a României, implementarea Legii pensiilor în calendarul prevăzut în lege nu este compatibilă cu menţinerea deficitului bugetar în limita a 3% din PIB prevăzută în Tratat”, se arată în raportul Comisiei, citat de Agerpres.

Raportul publicat miercuri cuprinde constatările misiunii de supraveghere consolidată desfăşurată în România în 25 septembrie 2019, când premier era Viorica Dăncilă. Misiunea a fost efectuată în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1466/97. Echipa misiunii s-a întâlnit cu secretarii de stat din Ministerul de Finanţe, Daniela Pescaru şi Tiberiu Valentin Mavrodin, cu preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu, cu guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, şi cu şeful Consiliului Fiscal al României, Daniel Dăianu.

Conform documentului CE, autorităţile române de la acel moment nu intenţionau să ia măsuri ca răspuns la recomandarea Consiliului din luna iunie 2019 privind corectarea abaterii semnificative de la traiectoria de ajustare în direcţia obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO).

„Reprezentanţii Ministerului de Finanţe au explicat că Guvernul României nu intenţionează să realizeze o ajustare structurală în 2019 sau 2020”, se arată însă în raportul publicat miercuri.

România face obiectul unor proceduri aplicabile abaterilor semnificative începând cu primăvara anului 2017, fiind, de altfel, primul stat membru care a făcut obiectul unei proceduri aplicabile abaterilor semnificative (PAS).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: