Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro

uniunea europeana, UE, comisia europeana, consiliul european, europa, bruxelles, strasbourg, luxemburg Sursa foto: Unsplash / ALEXANDRE LALLEMAND

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a aprobat eliberarea către Ucraina a unei noi tranşe, de 4,2 miliarde de euro, din ajutorul macrofinanciar de 50 de miliarde de euro oferit acestei ţări de UE până în anul 2027, considerând că guvernul de la Kiev a îndeplinit condiţiile cerute, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

Aceste condiţii fac referire la implementarea a 69 de reforme şi 10 investiţii stabilite în planul convenit între Ucraina şi UE, ce include măsuri din procesul de aderare la blocul comunitar.

Odată cu eliberarea noii tranşe, Ucraina a primit mai mult de 12 din cele 50 de miliarde de euro din pachetul de ajutor financiar promis de UE eşalonat până în 2027, din care 17 miliarde reprezintă granturi şi 33 de miliarde credite. Sumele transferat Kievului anterior acestei tranşe nu au fost însoţite de vreo condiţie, iar de acum înainte Ucraina va primi trimestrial tranşe din acest ajutor financiar.

Pentru a obţine această a doua tranşă, Kievul s-a angajat la mai multe acţiuni considerate acum de Bruxelles ca fiind realizate, printre altele să reformeze Oficiul de Securitate Economică pentru o combatere mai eficientă a evaziunii fiscale şi a altor delicte economice, să adopte noi standarde de guvernanţă a companiilor publice şi un Plan Naţional pentru Energie şi Climă, ce cuprinde obiective precise pe termen lung de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de creştere a ponderii energiilor regenerabile.

Planul convenit între Kiev şi Bruxelles pentru ajutorul macrofinanciar include reforme în 15 domenii, printre care se numără energia, agricultura, transporturile, tranziţia verde, transformarea digitală, precum şi obiective de îndeplinit în vederea unei potenţiale aderări la UE, cum ar fi adoptarea acquis-ului comunitar, gestiunea finanţelor publice, combaterea corupţiei şi a spălării de bani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.