Comisia Europeană a adoptat harta regiunilor unde se vor acorda ajutoare regionale în România

UE, Uniunea Europeana, comisia Sursa foto: FMI Facebook

Comisia Europeană a aprobat harta pe baza căreia în România se vor acorda ajutoare regionale în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2027, în cadrul Orientărilor revizuite privind ajutoarele de stat regionale.

Aceste zone vor fi eligibile pentru a primi ajutoare regionale destinate investițiilor regiuni care acoperă 89,34 % din populația României:

  • șapte regiuni din România (Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Vest) se numără printre regiunile cele mai defavorizate din UE, cu un PIB pe cap de locuitor sub 75 % din media UE. Prin urmare, acestea sunt eligibile pentru a primi ajutor în temeiul derogării de la articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE (așa-numitele zone „a”), cu intensități maxime ale ajutorului pentru întreprinderile mari cuprinse între 30 % și 60 %, în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor al zonei „a” respective. Aceasta include o creștere de 10 % pentru anumite părți ale regiunilor în cauză care au fost afectate de o pierdere relativ ridicată a populației în ultimul deceniu;
  • douăzeci și opt de municipii, din patru părți diferite ale regiunii Ilfov care se învecinează cu zona „a” Sud-Muntenia, sunt eligibile pentru a primi ajutor în temeiul derogării de la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE (așa-numitele zone „c” care nu sunt predefinite). Intensitățile maxime ale ajutoarelor pentru întreprinderile mari din aceste zone vor varia între 35 % și 45 %, pentru a se asigura că diferența dintre intensitățile zonelor „c” și zonelor învecinate „a” nu depășește 15 %.

Ajutoarele revizuite, care au fost adoptate de Comisie la 19 aprilie 2021 și vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2022, permit statelor membre să ajute regiunile europene cele mai defavorizate să recupereze decalajele și să reducă disparitățile în ceea ce privește bunăstarea economică, veniturile și șomajul – obiective de coeziune care se află în centrul politicilor Uniunii.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Harta ajutoarelor regionale pentru România definește regiunile din această țară care sunt eligibile să primească ajutor regional destinat investițiilor. Harta stabilește, de asemenea, intensitățile maxime ale ajutoarelor în regiunile eligibile. Intensitatea ajutorului este valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordat pentru fiecare beneficiar, exprimată ca procent din costurile de investiții eligibile.

În toate domeniile de mai sus, intensitățile maxime ale ajutoarelor pot fi majorate după cum urmează, pentru investițiile inițiale cu costuri eligibile de până la 50 de milioane euro: cu 10 puncte procentuale pentru investițiile realizate de întreprinderile mijlocii și cu 20 de puncte procentuale pentru investițiile realizate de întreprinderile mici.

Odată ce va fi instituit, în contextul Regulamentului privind Fondul pentru o tranziție justă, un viitor plan teritorial pentru o tranziție justă, România are posibilitatea să notifice Comisiei o modificare a hărții ajutoarelor regionale aprobate astăzi, pentru a aplica o potențială majorare a intensității maxime a ajutorului în viitoarele zone de tranziție justă, conform dispozițiilor OAR revizuite.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: