Comerțul României, dependent de auto și Germania

germania, steag germania Sursa foto: Pexels / Ingo Joseph

Din 10 cele mai exportate produse ale României, șapte sunt din industria auto. La import, situația este puțin diferită, nu sectorul auto domină, deși cea mai importantă categorie de produse adusă din afară ține de acest domeniu. Per total, de departe, cel mai important partener comercial al României este Germania.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică la 11 luni 2021 (ultimele date diseminate), cele mai exportate produse din România sunt piesele auto (5,17 miliarde euro), autovehiculele (4,23 miliarde euro) și cablajele auto (3,25 miliarde euro). Urmează tablouri bord și console, tot pentru auto, apoi anvelope. Singurele materii prime în Top 10 exporturi sunt grâul și porumbul, câte 1,4 miliarde de euro de fiecare.

În topul țărilor la export, pe primele locuri sunt Germania, Italia, Franța, Ungaria și Polonia. Nemții acontează 20% din totalul exporturilor României, cu 14 miliarde de euro.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În ceea ce privește importurile, acestea sunt dominate de componente auto, autovehicule, medicamente și petrol. Găsim și telefoane mobile și, pe locul 10 la total, surprinzător, sânge pentru transfuzii. Aproape 1 miliard de euro reprezintă importul de sânge.

Cel mai mare partener la import este tot Germania, de unde vin produse de 18 miliarde de euro, deficitul nostru comercial, pe această relație, fiind de 4 miliarde de euro. Urmează Italia, cu 8 miliarde de euro, și Ungaria, cu 6,1 miliarde de euro, apoi Polonia și China.

Deficitul comercial cu ungurii depășește 2,5 miliarde de euro, însă nu se compară cu cel în relația cu China. De aici aducem produse de 5,6 miliarde de euro (Topul 5 la importuri), în timp ce exporturile nu apar nici măcar în Top 20. Având în vedere că în 2020, pe toate cele 12 luni, erau de 758 de milioane de dolari, este de presupus că, anul trecut, nu au ajuns la 1 miliard de euro.

Relația cu China aduce cel mai mare deficit comercial României, de peste 4 miliarde de euro. La fel de adevărat este că majoritatea țărilor lumii au balanță comercială deficitară cu China, asiaticii fiind fabrica planetei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: