CNSC, instituție-cheie pentru proiectele de autostrăzi și căi ferate, are un nou șef: Alina Oprișan, fost consilier juridic la Ministerul Transporturilor

Alina Oprișan CNSC

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), instituție-cheie pentru investițiile în infrastructura de transport, are un nou șef, Alina-Oana Orișan, consilier în cadrul instituției din 2011 și membru în Colegiul CNSC din 2022, potrivit informării oficiale a CNSC. Alina-Oana Oprișan, licențiată în Drept, a lucrat și în Ministerul Transporturilor, având funcția de consilier juridic. Alina Oprișan o înlocuiește pe Florentina Drăgan, care ocupa această funcție din februarie 2019.

CNSC a obținut statutul de persoană juridică română la 1 ianuarie 2007, conform angajamentului de aderare a României la structurile europene și este instituția administrativă care poate da undă verde sau „întoarce” deciziile companiilor statului în privința achizițiilor publice. La prima vedere, CNSC poate fi considerat o frână pentru semnarea contractelor, dar de fapt instituția trebuie să garanteze că evaluarea ofertelor s-a făcut corect, cu respectarea legii, iar constructorii care se simt nedreptățiți își pot căuta dreptatea. De asemenea, CNSC, prin mai multe decizii a dezvăluit public cât de superficial se fac caietele de sarcini și se iau deciziile la CNAIR (detalii aici). În plus, noua lege a achizițiilor publice obligă Autoritatea Contractantă să semneze contractul după o decizie favorabilă a CNSC, deci fără a se mai aștepta o eventuală contestație în instanță, așadar instituția este ultimul filtru care certifică derularea corectă a contractului (citește aici decizia CNSC pentru Lotul 1 A0 Nord).

Primul lucru concret pe care îl poate face CNSC pentru marile proiecte de infrastructură este să încerce, pe cât posibil să reducă termenul de analiză al contestațiilor. De exemplu, pentru ultima decizie în privința unui contract de autostradă, CNSC a avut nevoie de aproape 2 luni (contestație depusă pe 16 mai-decizie pe 10 iulie Lotul 4 Sibiu-Făgăraș)

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„C.N.S.C. este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate. Instituţia are în componenţă 11 completuri de soluţionare a contestaţiilor, fiecare fiind format din trei membri, dintre care unul are calitatea de preşedinte. Pentru buna funcţionare a completurilor de soluționare a contestațiilor în cadrul fiecăruia dintre acestea mai sunt repartizați câte un consilier economic, un consilier juridic și un consilier tehnic”, arată CNSC.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: