CNAIR a lansat licitaţia pentru proiectarea unui drum de legătură între Uzina Ford şi Drumul Expres Craiova – Piteşti

Drum de Legătură Ford Dex 12

Regionala de Drumuri Craiova (DRDP Craiova) a lansat licitaţia pentru proiectarea completă a unui drum de legătură între Uzina Ford şi primul lot al Drumului Expres Craiova – Piteşti. Contractul este estimat la 1,2 milioane lei iar termenele sunt de 3 luni pentru Studiu de Fezabilitate, 2 luni pentru Proiect tehnic şi 24 de luni asistenţa tehnică pe perioada execuţie, a precizat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă : ,,Ca pași următori, după încheierea procedurii și semnarea contractului, proiectantul va realiza în 3 luni studiul de fezabilitate și în alte 2 luni proiectul tehnic detaliat. Ne mai rămâne ulterior doar să licităm și dăm în execuție proiectul final – deci nu vor exista întârzieri ale lucrărilor în teren, se va lucra din ziua 1 a contractului.” a anunţat ministrul Drulă. Perioada minimă de garanţie a lucrărilor va fi de 5 ani.

,,Proiectul are ca scop realizarea unui drum de legătură prin care să fie preluat traficul de la Uzina Ford către Drumul Expres Craiova – Piteşti, tronsonul 1. Traseul preconizat se află în zona administrativă a localităţilor din judeţul Dolj : Malu mare, Pieleşti, Cârcea şi Gherceşti. De asemenea, se va elimina riscul apariţiei unui punct de congestie la sensul giratoriu care face legătura între Drumul Expres Craiova – Piteşti şi Centura de Nord a Craiovei – DN 65 F” se arată în Caietul de Sarcini publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Ofertele pot fi depuse până la data de 8 septembrie.

Primul lot al DEx 12 Craiova- Piteşti unde lucrează constructorul Tirrena Scavi din Italia are o lungime de 17 km. un stadiu fizic de execuţie de aproape 30 % iar lucrările vor fi terminate la sfârşitul anului viitor.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Bănia” va avea o Centură de Sud şi un Drum Expres până la Târgu Jiu

Tot pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie în zona Uzinei Ford, CNAIR urmează să construiască o centură de 10 kilometri între DN 6 Bucureşti – Craiova – Timişoara, DN 55 Craiova – Bechet şi DN 56 Craiova – Calafat.

Pentru Varianta Craiova Sud, şapte constructori au depus oferte, iar câştigătorul urmează să fie anunţat în curând  :„În momentul de față, traficul de autovehicule din zona Calafat, Bechet și Drobeta Turnu Severin înspre Caracal – Alexandria – București se desfășoară prin municipiul Craiova, ceea ce duce la o aglomerare a orașului. Acest tranzit al Municipiului Craiova conduce la ambuteiaje, prelungirea timpilor deplasare, îngreunarea şi mai mult a traficul actual din Craiova şi creşterea gradului de poluare”, se arată în documentaţia procedurii de achiziţie publică.

Pentru Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu (aproximativ 109 km), contractul pentru proiectare a fost semnat în martie şi are termen de predare 20 de luni. Tot în procedură de achiziţie publică (n.r. la a treia încercare) este şi licitaţia pentru modernizarea Drumului Naţional 6, tronsonul de 50 de kilometri dintre Roşiori de Vede şi Caracal. Contractul de aproape 300 milioane de lei a fost scos din nou la licitaţie în martie la zece ani de la rezilierea primului contract.

Infrastructura deficitară (rutieră şi feroviară) reprezintă cea mai mare problemă logistică pentru Uzina Ford Craiova. Asigurarea unei legături rapide cu judeţul Argeş de unde vin componente pentru modelele Puma şi Eco Sport devine astfel, şi mai importantă. Totodată, Compania a anunţat o investiţie nouă, de 300 de milioane de dolari pentru un al treilea model: un vehicul comercial uşor din 2023, pentru ca în 2024 să fie lansată şi versiunea electrică.

Sursa Foto : Cătălin Drulă/Facebook

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: