Cîțu nu știe de ce cresc salariile bugetarilor: „Execuția arată o creștere mai mare decât estimam. Nu cred că vom mai vedea sporuri, în noua formă a legii salarizării”

Florin Citu Foto: InquamPhotos / George Călin

Premierul Florin Cîțu a declarat că nu crede că vor mai exista sporuri în noua formă a legii salarizării, iar dacă vor exista ele vor fi cazuri foarte speciale. El a mai precizat că execuția bugetară pe primele trei luni arată o creștere a cheltuielilor cu salariile bugetarilor, dar nu știe de unde vine această creștere, pentru că „legislația în vigoare nu ar fi permis”.

„Am cerut ministerelor avizatoare să vină cu punctul de vedere pe memorandumul Ministerului Muncii privind legea salarizării. Trebuie să venim cât mai repede cu o lege a salarizării. Vom vedea cu ce formă va veni ministerul, dar nu cred că în această formă vom mai vedea sporuri. Dacă vor exista vor fi pentru o foarte, foarte mică categorie, cazuri foarte speciale. Dar astăzi am spus ministerelor să vină cu avize pentru ca săptămâna viitoare să aprobăm acest memorandum”, a spus Cîțu, la finalul ședinței de Guvern.

Cîțu a menționat că execuția bugetară pe primele două luni și datele preliminare pe luna martie arată o creștere a cheltuielilor de personal. „Mie îmi arată că până acum execuția arată o creștere mai mare decât estimam a cheltuielilor de personal și vreau să știu de unde vine această creștere mai mare, pentru că legislația în vigoare nu ar fi permis acest lucru”, a precizat premierul.

Cîțu a afirmat că a cerut Ministerului Finanțelor să prezinte o extrapolare a cheltuielilor de personal pentru toți ordonatorii de credit. „Avem o limită de 110 miliarde de lei în buget pe care nu o vom depăși”, a spus el.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: