Circa o treime dintre mașinile second hand din Germania au kilometrajul modificat

rabla, masini, masini vechi, cimitir masini Sursa foto: Unspash/Sergio Souza

Organizația germană ADAC, organizație echivalentă ACR din România, dar cu mai multe atribuții și activități specifice, spune că testele pe care le-a făcut dovedesc că și mașinile moderne permit modificarea kilometrajului. Inginerii germani susțin că manipularea kilometrajului se poate face prin mijloace legale.

Problema automobilelor cu kilometrajul modificat afectează anual poate zeci de mii de autovehicule din Germania, multe luând drumul României și altor țări din est. Demonstrarea intervenției la kilometraj este extrem de dificilă, astfel că modificarea kilometrajului poate fi făcută aproape în orice service, fără să lase prea multe urme.

Poliția germană consideră că fiecare a treia mașină second-hand, aflată pe șoselele din acestă țară, a avut o modificare a kilometrajului. Iar multe dintre acestea ajung în România, prin intermediul samsarilor sau prin achiziții directe.

Inginerii ADAC au reușit să schimbe kilometrajul la câteva mașini de ultimă generație și spun că au reușit să intervină asupra mecanismului de înregistrare a kilometrilor parcurși de mașină „în câteva minute”, cu ajutorul unui dispozitiv cumpărat de pe piața liberă. Accesul inginerilor a fost atât de ușor încât s-a realizat, la două dintre mașini, prin portul de diagnostic al mașinii, iar la a treia, a fost nevoie de conectarea direct la kilometraj.

Softul cu care au reușit să intervină la înregistrările mașinilor conține instrucțiuni pentru alte 170 de automobile fabricate după 2019.  Cei de la ADAC spun că legislația UE nu este foarte clară în privința ilegalității modificării kilometrajului mașinilor, legea actuală fiind valabilă doar pentru mașinile fabricate după septembrie 2018.

Referitor la dispozitivele cu care poate fi accesat conținutul computerelor mașinilor, ADAC spune că sunt legale, ușor de folosit și legal vândute. Falsificarea kilometrilor se face la orice valoare dorită, fără să fie nevoie să demonteze vreo componentă a mașinii.

Potrivit reprezentanților organizației germane, cele mai multe victime ale acestei manipulări sunt clienții privați, care sunt afectați nu doar prin faptul că plătesc un preț mai mare decât cel firesc pentru mașină, dar riscă să avarieze mașina prin faptul că nu respectă kilometrii recomandați de producător la schimbarea unor piese importante.

Deocamdată, service-urile nu au capacitatea de a depista modificările la kilometraj, nici măcar reprezentanțele oficiale ale mărcilor sau experții. Singurele metode sunt informațiile referitoare la revizii sau inspecții tehnice, care au menționat la momentul intervenției numărul de kilometri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: