Cine sunt giganții din sectorul Tehnologiei care vor avea de respectat reguli mai stricte în UE privind practicile anticoncurențiale

calculator IT Sursa foto: Dreamstime

Comisia Europeană a desemnat, miercuri, pentru prima dată, şase controlori de acces, şi anume Alphabet, Amazon, Apple, ByteDance (proprietarul TikTok) , Meta şi Microsoft, care vor trebui să respecte noi reguli mai stricte cu privire la combaterea practicilor anticoncurenţiale în UE, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

În schimb, Comisia a decis să nu desemneze Gmail, Outlook.com şi Samsung Internet Browser drept servicii de platformă esenţiale. Aşadar, compania Samsung nu este desemnată drept controlor de acces pentru niciun serviciu de platformă esenţial.

“Prin deciziile de desemnare adoptate astăzi, vom limita în cele din urmă puterea economică a 6 controlori de acces, oferindu-le consumatorilor o gamă mai largă de opţiuni şi creând noi oportunităţi pentru companiile inovatoare de mai mici dimensiuni din domeniul tehnologiei, datorită, printre altele, interoperabilităţii, posibilităţii transferării fişierelor de la un dispozitiv la altul, portabilităţii în timp real a datelor şi echităţii”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Există trei criterii cantitative principale pe baza cărora se poate ajunge la prezumţia că o companie este controlor de acces, în sensul definiţiei din Regulamentul privind pieţele digitale: atunci când compania realizează o anumită cifră de afaceri anuală în Spaţiul Economic European şi furnizează un serviciu de platformă esenţial în cel puţin trei state membre ale UE; atunci când compania furnizează un serviciu de platformă esenţial unui număr lunar de peste 45 milioane de utilizatori finali activi stabiliţi în UE sau situaţi în UE şi unui număr anual de peste 10.000 de întreprinderi utilizatoare active stabilite în UE şi atunci când compania a îndeplinit al doilea criteriu în ultimii trei ani.

Controlorii de acces desemnaţi au acum la dispoziţie şase luni pentru a se conforma listei complete de obligaţii şi interdicţii stabilite în Regulamentul privind pieţele digitale, ceea ce oferă utilizatorilor finali şi întreprinderilor utilizatoare ale serviciilor furnizate de controlorii de acces un evantai mai larg de opţiuni şi mai multă libertate.

Unele dintre obligaţii vor începe totuşi să se aplice din momentul desemnării, de exemplu obligaţia de a informa Comisia cu privire la orice concentrare preconizată. Responsabilitatea de a asigura respectarea obligaţiilor incluse în lista respectivă şi de a demonstra respectarea efectivă a acestor obligaţii revine companiilor desemnate. În acest scop, companiile respective au la dispoziţie 6 luni pentru a prezenta un raport de conformitate detaliat, în care să descrie măsurile luate pentru a respecta fiecare dintre obligaţiile prevăzute în Regulamentul privind pieţele digitale.

Comisia va monitoriza punerea în aplicare efectivă şi respectarea acestor obligaţii. În cazul în care un controlor de acces nu respectă obligaţiile prevăzute în Regulamentul privind pieţele digitale, Comisia poate impune amenzi a căror valoare poate fi de până la 10 % din cifra de afaceri totală la nivel mondial a companiei respective ori, în cazul încălcărilor repetate, de până la 20% din cifra de afaceri respectivă. În cazul încălcărilor sistematice, Comisia poate, de asemenea, să adopte măsuri corective suplimentare, cum ar fi impunerea obligaţiei ca un controlor de acces să îşi vândă o activitate comercială sau părţi ale acesteia sau a interdicţiei ca un controlor de acces să achiziţioneze servicii suplimentare, legate de încălcarea sistematică.