Cine este Raluca Paraschiv, specializată în dansuri orientale și machiaj, absolventă de Spiru Haret, angajată într-o companie de stat din sistemul energetic

raluca paraschiv selfie Sursa Foto: Raluca Paraschiv/ Facebook

Raluca Paraschiv, o dansatoare specializată în dansuri orientale, cu atestat de make-up artist și absolventă a Universității Spiru Haret, a fost angajată în cadrul companiei SMART SA, filiala de mentenanță a transportatorului național de energie Transelectrica, au confirmat surse politice pentru G4Media.

Potrivit acestora, Raluca Paraschiv ar fi fost recomandată spre angajare de politicieni liberali din sectorul 4, însă aceasta nu ar fi membră de partid.

Postul scos la concurs este cel de „«consilier» în cadrul entității organizatorice consilieri din executivul societății”, însă nu este clar pe ce funcție a fost angajată efectiv Raluca Paraschiv și nici condițiile de organizare a concursului. Dezvăluirea a fost făcută inițial de lumeapolitica.ro. Informațiile apărute au fost confirmate de surse politice pentru G4Media.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

G4Media a încercat să o contacteze pe Raluca Paraschiv, prin intermediul școlii de make-up pe care a fondat-o, însă angajații nu au dorit să ne facă legătura. Nici reprezentanții SMART SA, nici directorul general al companiei, Gheorghe Bolintineanu, nu ne-au răspuns la solicitări, apeluri sau mesaje.

SMART SA este Societatea pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport, fiind o filială a companiei naționale de transport al energiei electrice Transelectrica, care deține 70% din acționariat.

Cine este Raluca Paraschiv

Raluca Paraschiv a absolvit Universitatea Spiru Haret din București, cunoscută în trecut drept „fabrica de diplome” și a frecventat cursurile postliceale ale Școlii de Poliție.

Ea a practicat dansuri orientale și o serie de anunțuri în care își vindea serviciile pe sume ce porneau de la 100 de euro sunt încă disponibile online. Numele ei de scenă era „Ayana”, adică „Floare frumoasă”, în limba arabă.

„A obţinut centura maro la karate, merge şi la sală pentru a se menţine în formă, dar dansurile orientale reprezintă pasiunea ei. Iubeşte dansul şi se antrenează din greu pentru a-şi legăna buricul exact aşa cum trebuie. A fost campioană la karate timp de 4 ani, dar a simţit că dansurile o caracterizează cu adevărat, aşa că a renunţat la acest sport. Ayana nu şi-a făcut o carieră nici din artele marţiale, nici din dansul oriental. Îşi doreşte să ajungă jurist, dar nu renunţă nici la pasiunile sale”, era descrierea Ralucăi Paraschiv, la Poveștiri Adevărate, la Acasă TV.

Paraschiv a lucrat o perioadă la Poliția Rutieră din București, inclusiv ca responsabil cu protecția muncii, în perioada în care polițistul Bogdan Gigină și-a pierdut viața într-un accident. Gigină deschidea atunci coloana oficială a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea.

Tatăl Ralucăi Paraschiv, Toader Paraschiv, la acea vreme secretar general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, i-a luat atunci apărarea lui Gabriel Oprea şi a susţinut că nimeni nu l-a obligat pe poliţistul Bogdan Gigină să urce pe motocicletă şi să deschidă coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea.

În acea perioadă, Raluca Paraschiv era prezentată în peisajul media drept „sexy-polițista”. Ea avea un salariu de 23.000 de lei pe an.

Ulterior, Paraschiv s-a reconvertit profesional în specialist în machiaj, înființând chiar propria școală de machiaj, Academia de Make-up Raluca Paraschiv.

Sursa Foto: Raluca Paraschiv/ Facebook

Reacția Transelectrica

Compania de stat Transelectrica, acționar majoritar al SMART SA, a transmis, într-o reacție la solicitarea G4Media, că nu poate interveni în activitatea de administrare și conducere a filialei SMART și nu are vreo competență și nu deține nicio informație cu privire la procedurile de recrutare și angajare derulate la nivelul SMART.

Comunicatul integral:

Față de solicitările de presă referitoare la apariția în spațiul public a unor informații privind angajați ai Societății pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport „Smart” – SA, pentru o corectă informare a opiniei publice, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – SA, aduce următoarele precizări:

  • SMART este una dintre filialele Transelectrica, având personalitate juridică distinctă și organe proprii de conducere.
  • Atât Transelectrica, cât și SMART sunt întreprinderi publice care se supun prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare. Conform articolului 4 din OUG 109/2011, Transelectrica nu poate interveni în activitatea de administrare și conducere a filialei SMART, competența luării deciziilor de administrare și a deciziilor de conducere a întreprinderii publice și răspunderea, în condițiile legii, pentru efectele acestora revenind consiliului de administrație și directorilor.
  • Având în vedere faptul că atribuțiile de angajare și concediere a personalului unei societăți intră exclusiv în sarcina organelor de conducere ale acesteia, Transelectrica nu are vreo competență și nu deține nicio informație cu privire la procedurile de recrutare și angajare derulate la nivelul SMART.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: