Cifra de afaceri în industrie a crescut ușor, cu 1,4%, în primele opt luni ale anului față de aceeași perioadă a anului trecut

productie, fabrica Sursa foto: Pexels

În primele opt luni ale anului, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut în termeni nominali cu 1,4%, arată datele Institutului Național de Statistică.

August 2023 comparativ cu iulie 2023

Cifra de afaceri din industrie a scăzut în termeni nominali, în luna august 2023, comparativ cu luna precedentă, pe total, cu 5,7%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-5,9%) și în industria extractivă (-0,5%). Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria bunurilor de capital (-15,2%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-7,9%) și industria bunurilor intermediare (-3,5%). Creșteri au înregistrat industria energetică (+14,3%) și industria bunurilor de uz curent (+0,4%).

August 2023 comparativ cu august 2022

Cifra de afaceri din industrie a scăzut în termeni nominali, în luna august 2023, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, pe ansamblu, cu 1,2%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria extractivă (-16,5%) și în industria prelucrătoare (-0,5%). Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria energetică (-30,6%) și industria bunurilor intermediare (-4,7%). Creșteri au înregistrat: industria bunurilor de capital (+8,6%), industria bunurilor de uz curent (+6,6%) și industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+0,8%).

Perioada 1.I-31.VIII.2023 comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2022

Cifra de afaceri din industrie a crescut în termeni nominali, în perioada 1.I-31.VIII.2023, comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2022, pe ansamblu, cu 1,4%, datorită creșterii înregistrate în industria prelucrătoare (+2,2%). Industria extractivă a scăzut cu 14,1%. Pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+11,3%), industria bunurilor de uz curent (+8,8%) și industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+1,9%). Scăderi s-au înregistrat în industria energetică (-26,3%) și în industria bunurilor intermediare (-3,5%).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: