Cifra de afaceri din comerț a crescut cu aproximativ 28% în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă a anului trecut

supermarket magazin muncitor Sursa foto: Unsplash / Bernard Hermant

În prima jumătate a anului, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a crescut, în termeni nominali, faţă de aceeași perioadă a anului trecut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 28,7%, respectiv cu 27,7%.

În primul semestru al anului, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o creştere, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 28,7%, datorită creșterii comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+66,5%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+60,2%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+41,6%), comerţului cu ridicata nespecializat (+22,8%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+16,0%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+15,6%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+15,2%) şi comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+10,0%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 27,7%.

În luna iunie 2022, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a crescut, în termeni nominali, faţă de luna mai 2022, atât ca serie brută cu 1,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,7%.

Faţă de luna iunie 2021, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în luna iunie 2022, a crescut, în termeni nominali, atât ca serie brută cu 25,8%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 25,1%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: