Cheltuielile mai mari la mall-uri după pandemie au dus veniturile operaționale ale NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de mall-uri din România, la un record de 405 milioane de euro, anul trecut

Promenada Sibiu Sursa foto: NEPI Rockcastle

NEPI Rockcastle, dezvoltator, administrator și cel mai mare proprietar de mall-uri din România, a înregistrat în anul fiscal 2022 un venit operațional net record, de 405 milioane euro, cu 17% mai mult decât în 2021, conform unui comunicat al companiei.

Potrivit acestuia, rezultatul este determinat de creșterea semnificativă a cifrei de afaceri a chiriașilor și a nivelului chiriei de bază.

„Puterea de adaptare a consumatorilor din Europa Centrală și de Est și disponibilitatea lor de a cheltui, post-pandemie, în medie, sume mai mari per vizită la mall, au susținut performanța centrelor comerciale ale NEPI Rockcastle. Pe acest fond, veniturile operaționale înregistrate anul trecut au crescut. Businessul nostru și-a revenit complet după doi ani de pandemie, ceea ce demonstrează rezistența retailului fizic din zona ECE, calitatea proprietăților grupului și profesionalismul echipei noastre. În ciuda perspectivelor economice incerte, pe parcursul acestui an, nu anticipăm încetinirea ritmului de creștere al NEPI Rockcastle”, a declarat Rüdiger Dany, CEO al NEPI Rockcastle.

Principalele rezultate din 2022:

  • Profitul distribuibil per acțiune (DEPS) pentru a doua jumătate (S2) din 2022 a fost de 29,32 eurocenți. Acesta, combinat cu DEPS intermediar de 22,83 eurocenți, produce un DEPS anual de 52,15 eurocenți, cu 51,5% mai mare decât în 2021 (34,42 eurocenți).
  • Venitul nete provenit din chirii și venitul aferent au crescut cu 17% față de 2021, ajungând la aproximativ 405 milioane de euro (excluzând cota din asocierea de tip joint venture prezentată separat în situațiile financiare pentru primele opt luni).
  • Venitul brut din chirii a crescut cu 14,3%, de la 369 de milioane de euro în 2021 la 422 de milioane de euro în 2022, ca urmare a majorării chiriilor, a creșterii gradului de ocupare și a vânzărilor semnificativ mai mari ale chiriașilor.
  • În 2022, majorarea chiriei medii a fost de 8,7%, susținută de proiectele de gestionare a proprietăților (redimensionare, fuzionarea unităților etc.). Majorarea chiriei de bază la reînnoiri contractuale și relocări, în baza indicelui LFL, a fost de 5,7%.
  • Cifra de afaceri a chiriașilor a crescut cu 31,4% (excluzând hipermarketurile) în comparație cu 2021, fiind cu 11,7% mai mare decât în anul de referință 2019, în baza indicelui LFL.
  • În 2022, în centrele comerciale NEPI Rockcastle au fost înregistrate peste 295 de milioane de vizite, în creștere cu 20,8% față de 2021. În baza indicelui LFL, numărul de vizitatori a crescut cu 19,5% față de 2021 și a fost mai mic cu 11,8%, față de 2019.
  • Creșterea mai mare a cifrei de afaceri față de cea a numărului de vizitatori reflectă o creștere a dimensiunii coșului mediu cu 27%, față de 2019.
  • Valoarea portofoliului de proprietăți al Grupului, la 31 decembrie 2022, era de 6,6 miliarde de euro, față de 5,8 miliarde de euro, la finalul lui 2021. Această creștere se datorează achizițiilor efectuate în cursul anului, a investițiilor în dezvoltări, cheltuielilor de capital, precum și majorării valorii proprietăților cu 142 de milioane de euro, în 2022. Reevaluarea reflectă îmbunătățirea semnificativă a condițiilor comerciale.
  • Lichiditatea companiei, la 31 decembrie 2022, era de 671 milioane de euro, incluzând 251 de milioane de euro în numerar și 420 de milioane de euro în facilități de credit angajate neutilizate.

NEPI Rockcastle este proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale cotat la bursă. Compania deține un portofoliu de retail de peste 2.000.000 mp în nouă țări din Europa Centrală și de Est: România, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Bulgaria, Ungaria, Croația, Republica Cehă, Serbia și Lituania.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: