CFR SA a atribuit contractul pentru modernizarea Lotului 6 al căii ferate Craiova – Caransebeş unei asocieri turco-române / Care este valoarea contractului

tren metropolitan doi linii de cale ferata Sursa foto: G4Media.ro

CFR SA a anunţat că asocierea formată din IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. şi ROTARY CONSTRUCŢII MENTENANŢĂ S.A. a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare a tronsonului feroviar Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean.

Această asociere va fi responsabilă pentru reabilitarea Lotului 6 al proiectului, care se întinde între CAP X PO NOU POARTA şi Caransebeş, de la kilometrul 436+887 la kilometrul 474+046,53, acoperind o distanţă de 37,160 km. Valoarea contractului este de 2.114.352.203,74 lei fără TVA, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat şi din alte surse legal constituite, conform unui comunicat CFR SA transmis către Radio Reşiţa.

Contractul include:

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

modernizarea liniei de cale ferată la standardele europene, inclusiv electrificarea şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS nivel 2.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

reabilitarea tunelurilor existente şi construirea a două tuneluri noi.

modernizarea staţiilor de cale ferată, inclusiv peroane înalte de 400 m.

îmbunătăţirea geometriei traseului şi a instalaţiilor de semnalizare şi telecomunicaţii.

montarea de panouri fonoabsorbante pentru reducerea zgomotului.

Obiectivul este creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor la 120 km/h, mărirea capacităţii de tranzit, îmbunătăţirea siguranţei şi a confortului călătorilor, dar și modernizarea infrastructurii feroviare în conformitate cu standardele europene, transmite CFR S.A.