CFR Infrastructură a primit 5 oferte la licitația de 800 milioane lei pentru reparații la 2500 de treceri la nivel cu linia de cale ferată/Lucrările vor permite eliminarea restricțiilor de viteză cauzate de starea șinelor

DN 3 Brănești Captură Google Maps

CFR Infrastructură a primit 5 oferte la licitația de 792 de milioane de lei pentru reparații și întreținere la maximum 2500 de treceri la nivel cu linia de cale ferată, jumătate din totalul de 5025 de treceri din toată țara. Reparațiile șinelor de tren de la intersecțiile cu Drumurile Naționale, județene sau din zonele urbane vor permite eliminarea restricțiilor de viteză pentru trenurile de călători și de marfă, limitări cauzate de starea de degradare a liniilor. Contractul pe patru ani a fost scos la licitație în februarie 2022 pentru toate cele 8 Regionale CFR SA. și cuprinde reparații pentru minimum 320 de treceri și 2560 metri liniari și maximum 2500 de treceri cu 20 000 metri liniari. Administratorul rețelei feroviare răspunde și de starea carosabilului, marcaje și semnalizare la o distanță de 5 metri de la linie.

La termenul limită au depus oferte următorii constructori/ asocieri :

1.Construcții Complexe Buzău, loturile 7 și 6 (Regionalele Galați și Iași)

2.Arcada, loturile 8 și 7 (Constanța și Galați)

3.Asocierea Europan Prod (Lider) -Construcții Complexe Buzău, loturile 4, 8 și 3 (Cluj, Constanța și Timișoara)

4.Asociere Daria Construct (Lider) – Arcada, loturile 6 și 4. (Iași și Cluj)

5.Asocierea Antrepriza de Construcții Căi Ferate (Lider) Euro Construct Trading, loturile 1,2,3,4,5,6,7 și 8 (București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța)

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitația pentru Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată (8loturi), care au drept scop înlocuirea elementelor componente cu altele noi de același tip pe o lungime cumulată propusă de minimum 2.560 m liniari de trecere la nivel cu calea ferată (aproximativ 320 TN) și maximum 20.480 m liniari de trecere la nivel cu calea ferată (aproximativ 2.500 TN). Valoarea totală estimată a acordului-cadru, împărțit în 8 loturi, este de minimum 59.467.776 lei fără TVA și de maximum 792.903.680 de lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat. Prin execuția acestor lucrări se va realiza înlocuirea elementelor componente a trecerii la nivel cu calea ferată și ale suprastructurii căii, având ca rezultat, eliminarea restricțiilor de viteză datorate stării căii pentru aducerea liniei în parametrii de exploatare proiectați și implicit asigurarea confortului sporit și a siguranței circulației rutiere prin realizarea planeității zonei carosabile a trecerii la nivel cu calea ferată.” – a transmis CFR Infrastructură.

Semnalizarea la trecerile de tren : 

Un număr de 3.449 de treceri la nivel cu linia de cale ferată (69%) din cele 5.025 existente pe drumurile din România erau semnalizate în 2021 doar cu indicator rutier, respectiv „Crucea Sfântului Andrei”, arată un răspuns transmis de CFR Infrastructură la solicitarea Economedia. Potrivit Companiei, 1.576 de treceri la nivel cu linia de cale ferată au „protecţie activă”, astfel: 252 au barieră automată, 436 au barieră mecanică şi 888 au semnale acustice şi luminoase. „Pe rețeaua administrată de CFR SA sunt 5.025 treceri la nivel cu calea ferată (TN), dintre care, 252 sunt prevăzute cu barieră automată, 888 sunt prevăzute cu semnale acustice și luminoase, 436 sunt prevăzute cu bariere mecanice și 3449 sunt semnalizate cu indicator rutier (Crucea Sfântului Andrei)”, a transmis CFR Infrastructură.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: