Centura municipiului Beiuş va fi deschisă la jumătatea lunii octombrie, anunță CJ Bihor

Centura Beiuș 1 Sursa foto: Facebook/ Consiliul Judeţean Bihor

Centura Beiuş este programată pentru deschidere la jumătatea lunii octombrie, după ce vor fi finalizate toate procedurile, a anunțat, marţi, Consiliul Judeţean Bihor printr-un comunicat de presă. Săptămâna viitoare vor avea loc probele de încărcare dinamică la poduri.

”Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Beiuş se află în faza finală. Se efectuează ultimele marcaje rutiere şi se montează panourile indicatoare şi parapetele de protecţie. Până la sfârşitul acestei săptămâni va fi finalizat auditul de siguranţă rutieră, iar săptămâna viitoare vor avea loc probele de încărcare dinamică la poduri. După inspecţiile finale, comisia de dare în trafic va stabili data deschiderii, preconizată pentru jumătatea lunii octombrie”, a precizat Consiliul Judeţean Bihor.

”Cei care tranzitează prin zona Beiuşului vor câştiga minute bune, evitând blocajele din oraş. Pentru localnici, circulaţia prin Beiuş va fi mult uşurată, după ce se va deschide circulaţia”, a declarat Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Instituţia a precizat că Centura Beiuş are o lungime totală de 9,3 kilometri, lucrările fiind împărţite în două etape.

Complexitatea lucrării este determinată de relieful care a impus construirea a 2 viaducte (de 800 şi 700 de metri), a 3 pasaje supraterane (lungime totală: 230 metri) şi a 2 poduri (lungime totală: 28 metri), mai spune CJ Bihor.

Sursa foto: Facebook/ Consiliul Judeţean Bihor

Primul tronson (etapa I), cu lungimea de 7,3 kilometri, începe din DN76, la intrarea în Beiuş dinspre Oradea, traversează Crişul Negru şi Drumul Comunal 231 spre Finiş, ocolind Beiuşul la vest. Apoi trece peste calea ferată şi Crişul Negru şi revine în DN76.

Al doilea tronson (etapa II) are o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani. Face legătura între primul sector al centurii şi DJ 764 Beiuş – Roşia – Aleşd şi asigură accesul către viitorul parc industrial din Beiuş.

Lucrările la primele două tronsoane sunt executate de: Etapa I: Drum Asfalt (Lider), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt (valoare contract: 269.464.711,29 lei, fără TVA) şi Etapa II: Drum Asfalt (Lider) şi Ile Viorel Construct (valoare contract: 15.589.851,59 lei, fără TVA).

”Pentru a facilita accesul către Stâna de Vale, Consiliul Judeţean Bihor va construi un nou drum de legătură de 1,4 kilometri. Traseul noului tronson, care va fi conectat cu Drumul Apusenilor, va porni din pasajul suprateran de la capătul Centurii Beiuş înspre Ştei şi va continua până la intersecţia cu drumul judeţean 764A, în apropierea localităţii Mizieş, comuna Drăgăneşti”, a mai transmis CJ Bihor.

Proiectul se află în etapa de proiectare şi reprezintă etapa a III-a a Centurii Beiuş.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.