Centrul wellness THAIco SPA, care angajează terapeuți asiatici, investește 3,5 milioane de euro în extindere în România

spa masaj Sursa foto: Unsplash

Centrul wellness THAIco SPA a anunțat marți că a inaugurat o nouă locație, cea de-a patra, în urma unei investiții de peste 600.000 euro, iar până la finalul anului plănuiește să deschidă încă alte două locații în București și în țară. Investiția totală estimată pentru acest an depășește suma de 3,5 milioane euro.

Dezvoltatorul avea în portofoliu trei locații în Radisson BLU Hotel, Grand Hotel Continental și în Piața Victoriei, iar cea mai recentă a fost inaugurată în Pipera, în zona de Nord a Capitalei, lângă foarte multe clădiri de birouri.

Compania vrea să lanseze și conceptul de masaj la locul de muncă.

„Vrem să aducem conceptul THAIco SPA de wellbeing în zona de nord a Bucureștiului pentru toți cei care muncesc și trăiesc în această zonă. Cu această ocazie vom promova și dezvolta serviciile noastre de ”Wellbeing at WORK” prin sesiuni de masaj la locul de muncă. Un angajat relaxat are un nivel de energie crescut și o capacitate sporită de concentrare,” a declarat Camelia Pătru, Cofondator și CEO THAIco SPA România.

Echipa THAIco este alcătuită exclusiv din terapeuți de origine asiatică. Compania este prezentă în România de circa 10 ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: