Centrul de date de 208 milioane de lei din Dolj, finanțat de CEC Bank. “Piaţa data-centere-lor creşte într-un ritm susţinut la nivel global”

ClusterPower

CEC Bank finanţează construcţia centrului de date al ClusterPower – o investiţie greenfield de 208 milioane de lei în judeţul Dolj, potrivit Agerpres.

“Piaţa data-centere-lor creşte într-un ritm susţinut la nivel global. Suntem bucuroşi că proiecte de anvergură în acest domeniu se dezvoltă şi în România. Pandemia a accelerat procesele de digitalizare – fie că vorbim de informatizarea proceselor interne în cadrul companiilor, de digitalizarea şi automatizarea proceselor din industrie sau de organizarea muncii în regim remote, determinând creşterea cererii pentru servicii de tip data-center”, a declarat Laura Mihai, director Mari Clienţi în cadrul CEC Bank.

Valoarea creditului de prefinanţare acordat de CEC Bank se ridică la 175,3 milioane de lei, pe 11 ani. Proiectul beneficiază şi de sprijin din partea statului, prin schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Proiectul se adresează în special industriilor care consumă volume mari de date şi, prin urmare, au nevoie de infrastructură IT de mare putere, capabilă să sprijine dezvoltarea şi implementarea proiectelor de anvergură. Astfel, în calitate de agregator, ClusterPower poate pune la dispoziţia clienţilor soluţii pentru previzionarea consumului de energie, prevenirea fraudei în domeniul financiar-bancar, mentenanţa predictivă în diverse sectoare industriale sau în domeniul transportului. Atât companii care activează în România cât şi companii din Europa, din sectoarele de banking, automotive, media şi energie şi-au exprimat deja interesul cu privire la serviciile care vor fi oferite de ClusterPower”, a declarat Cosmin Georgescu, fondator şi CEO ClusterPower.

Găsiți AICI un interviu Economedia cu fondatorii data center-ului.

PCF Investment Banking a acţionat în calitate de consultant financiar exclusiv al Cluster Power în structurarea, negocierea şi implementarea facilităţii de finanţare.

La mijlocul lunii octombrie, ClusterPower a anunţat demararea lucrărilor la noul campus de tehnologie, care se va întinde pe o suprafaţă de peste 25.000 de metri pătraţi în localitatea Mischii, judeţul Dolj, în apropierea municipiului Craiova.

Centrul de date va include clădiri în care vor fi găzduite serverele – cu o capacitate de stocare de ordinul miliardelor de GB şi milioane de nuclee (core-uri) de procesare, dar şi o centrală electrică proprie.

Dotarea cu propria centrală electrică contribuie la un nivel ridicat de disponibilitate a serviciilor, asigurând redundanţă în cazul întreruperilor în alimentarea cu energie din reţea şi, de asemenea, contribuie la reducerea impactului asupra mediului. ClusterPower îşi va dota centrul de date cu o centrală de trigenerare, care, pe lângă energie electrică, generează şi energia necesară pentru răcire şi încălzire, având o eficienţă de peste 75%. Gazul natural are emisii la jumătate faţă de electricitatea produsă din cărbune, fiind considerat una din sursele curate de energie. Cu aceste dotări, centrul de date ClusterPower a reuşit să obţină un scor de 1.1 pentru Power Usage Effectiveness, mai bun decât media globală PUE în 2020, de 1.59.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: