Cele două situaţii în care valoarea de pe talonul de pensie din luna septembrie nu corespunde cu valoarea din decizia de recalculare: Explicațiile Casei de Pensii

talon pensie Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Se disting două situaţii în care valoarea de pe talonul de pensie din luna septembrie nu corespunde cu valoarea din decizia de recalculare, respectiv în cazul pensiilor care au depăşit pragul de 2.000, pentru care s-a reţinut impozit de 10% pentru suma care depăşeşte 2.000 de lei, şi pensii pentru care deciziile au fost emise după data comunicării la plată a drepturilor aferente lunii septembrie 2024, precizează reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii Publice.

Astfel, explică aceştia, în ceea ce priveşte pensiile care au depăşit pragul de 2.000 de lei, ca şi până acum, pe decizia de pensie se înscrie cuantumul brut al pensiei. Acest cuantum se regăseşte şi pe talonul de pensie, iar în situaţia în care cuantumul brut depăşeşte plafonul de impozitare – în prezent de 2.000 lei – se menţionează distinct valoarea impozitului. De asemenea, al treilea element, respectiv cuantumul net al pensiei, este menţionat distinct.

“Reamintim că plafonul de impozitare se majorează de la 2.000 de lei la 3.000 de lei începând cu drepturile aferente lunii octombrie 2024”, subliniază CNPP.

În situaţia pensiilor pentru care deciziile au fost emise după data comunicării la plată a drepturilor de pensii aferente lunii septembrie 2024, diferenţele cuvenite între pensia recalculată şi pensia încasată vor fi achitate ulterior, inclusiv pentru luna septembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: