Cel mai mare fond de pensii din lume a avut un randament istoric de 339 miliarde dolari

batrani pensie spital ajutor pexels sursa foto: Pexels

Cel mai mare fond de pensii din lume a anunţat vineri că a încheiat anul fiscal cu un randament istoric, în timp ce activele sale au atins cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

În anul fiscal care s-a încheiat în luna martie 2021, Fondul public de pensii din Japonia (Government Pension Investment-GPIF) a realizat un randament de 25% de pe urma investiţiilor sale, sau 37.800 miliarde yeni (339 miliarde dolari), cel mai bun randament înregistrat după ce acest fond a început să gestioneze rezervele din pensii ale Japoniei în 2001. Acţiunile din străinătate cu fost activele cu cele mai bune performanţe din portofoliul GPIF, cu un randament de 20.700 miliarde yeni, urmate de acţiunile japoneze cu 14.700 miliarde yeni. De asemenea, obligaţiunile străine au avut un randament de 7,1%, în timp ce obligaţiunile japoneze au avut un randament negativ de 0,7%.

Sub conducerea lui, Masataka Miyazono, numit în postul de preşedinte al GPIF în luna aprilie 2020, Fondul public de pensii din Japonia nu a înregistrat încă un trimestru negativ. După cel de al patrulea trimestru consecutiv de creştere, activele totale ale fondului au atins un nivel record de 186.100 de miliarde de yeni (1.670 miliarde de dolari).

Într-o conferinţă de presă, Miyazono a spus că randamentul înregistrat în ultimul an a fost unul „istoric, deosebit de ridicat”, dar a atras atenţia că pieţele au profitat de pe urma creşterii cotaţiilor acţiunilor pe întreg parcursul anului trecut, situaţie care nu ar urma să se repete şi în acest an.

Indicele bursier MSCI World Index a înregistrat o apreciere de 52% în anul fiscal încheiat la 31 martie 2021, în timp ce indicele Topix al bursei japoneze a înregistrat o creştere de 39%.

„Ţinând cont de modificările de pe piaţă înregistrate în anul fiscal 2020, au fost multe oportunităţi pentru a revizui ponderea acordată diferitelor active, ceea ce a oferit GPIF foarte multe experienţe pozitive în gestionarea portofoliului său”, a subliniat directorul de investiţii de la GPIF, Eiji Ueda.

La data de 31 martie, obligaţiunile japoneze reprezentau 25,92% din portofoliul GPIF, urmate de acţiunile străine cu 24,89%, obligaţiunile străine cu 24,61% şi acţiunile japoneze cu 24,58%.

Investiţiile realizate de GPIF sunt urmărite cu atenţie de investitorii din întrega lume având în vedere mărimea Fondului public de pensii din Japonia. Recent GPIF a început să îşi modifice structura portofoliului, migrând dinspre obligaţiunile domestice neprofitabile spre activele străine cu randament mai mare, având în vedere nivelul ultra scăzut al dobânzilor din Japonia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: