Ce se întâmplă cu investiția în producția de baterii pentru mașini electrice planificată de belgienii de la ABEE la Galați. Ministrul Economiei: „Încă încercăm să găsim sursa de finanțare pentru ajutorul de stat” / Florin Spătaru: Proiectul din Bulgaria nu va bloca investiția din România

ABEE Sursa foto: Facebook/Ionuț Pucheanu

Investiția într-o fabrică de celule pentru bateriile pentru maşini electrice pe care belgienii de la Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) o planifică în România la Galați este încă în stand-by, pentru că autoritățile române încă încearcă să găsească o sursă de finanțare pentru ajutorul de stat, au declarat pentru Economedia ministrul Economiei Radu Ștefan Oprea și Florin Spătaru, consilier al premierului pe probleme economice şi fost ministru al Economiei. Potrivit lor, investiția din România merge mai departe, chiar dacă belgienii au anunțat recent că vor produce baterii și în Bulgaria.

„Încercăm să identificăm sursa de finanțare pe fonduri europene. Din păcate ele nu sunt gestionate de către MEAT. Inițial credeam că o sursă poate fi Fondul pentru Tranziție Justă, belgienii alegând unul dintre județele care sunt în acest program. Acum posibile surse sunt Fondul de Modernizare sau cele din PNRR pentru baterii”, a declarat Radu Ștefan Oprea pentru Economedia.

Florin Spătaru, consilier al premierului pe probleme economice şi fost ministru al Economiei, afirmă că proiectul pe care belgienii l-au anunțat în Bulgaria în producția de baterii litiu-ion nu va bloca proiectul din România.

„În PNRR există un buget pentru producția de baterii, doar că acel buget și condițiile de acordare de acolo nu sunt foarte favorabile pentru investiție într-o giga fabrică. Belgienii au spus că vor o investiție de până la 1,4 miliarde de euro. Iar sumele acordate prin PNRR, cele 259 de milioane de euro, erau pentru 2 activități: pentru producția de panouri fotovoltaice și pentru baterii. Am inițiat discuții cu Ministerul Fondurilor Europene și cu Ministerul Energiei pentru identificarea unor soluții. Este normal să identificăm această sursă de finanțare. Continum discuțiile”.

Spătaru a precizat că Ministerul Economiei a inițiat o discuție și cu Comisia Europeană pentru a vedea dacă alte fonduri europene din PNRR pot fi redistribuite. „Comisia Europeană și-a arătat disponibilitatea de a discuta cu noi ca din fondurile europene alocate României, dacă există un proiect major pentru producția de baterii, această direcție fiind strategică, să poată fi finanțat”.

Florin Spătaru afirmă că, în continuare, partea belgiană „și-a arătat interesul în dezvoltarea acestei capacități de producție, dar și de reciclare de baterii.

Compania belgiană Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) va construi în Zona Liberă Galaţi o fabrică de baterii pentru maşinile electrice, o investiţie de 1,4 miliarde euro, care va genera în final circa 8.000 de locuri de muncă, anunța în luna iunie a acestui an Biroul de presă al Primăriei Galaţi.

„Vom avea la Galați o fabrică de baterii pentru mașinile electrice, o investiție de 1,4 miliarde de euro, care va genera în final circa 8.000 de locuri de muncă. Este vorba despre cea mai mare investiție în domeniu din România, pe care o va realiza compania belgiană Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE). Nu a fost ușor să aducem acest proiect la Galați pentru că a trebuit să îndeplinim mai multe cereri, iar orașul nostru și întreaga comunitate din sud-estul României vor avea foarte mult de câștigat. Galațiul este pe harta economică a regiunii, fiind tot mai aproape de obiectivele sale, acelea de a fi ca o poartă strategică în estul Uniunii Europene. Am reprezentat astăzi comunitatea gălățeană, la Ninove, în Belgia, la evenimentul oficial de anunțarea a investiției. Le mulțumesc reprezentanților companiei ABEE, oficialilor belgieni și români, domnului europarlamentar Dan Nica și domnului consilier de stat Florin Spătaru. În acest fel, Galațiul devine un reper important în domeniul fabricării bateriilor electrice la nivel internațional.” a scris primarul Pucheanu pe Facebook.

Astfel, compania ABEE va dezvolta în România proiectul Romvolt, în speţă construirea unei fabrici de producţie de celule pentru bateriile proiectate pentru maşini electrice.

Acum, ABEE intenționează să investească 1,1 miliarde de euro în producția de baterii litiu-ion și în Bulgaria în următorii trei până la cinci ani, a declarat premierul bulgar Nikolay Denkov, citat de agenția de presă de stat BTA, scrie SeeNews.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Dar de ce nu investesc in țara lor. Că la noi bateriile ajung tot ca import. Daca tot se pune problema ajutorului de stat de ce nu ajutam firmele romanesti?
    De ce nu cumparam trenuri de la Arad si locomotive de la Softronic Craiova. De ce pentru germani, suedezi, bulgari sunt bune si pentru romani nu sunt bune? Sa ajutam firmele romanesti.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.