Foto: Adrian Luca / Arhiva personală
Cu gândul la faimosul dicton ”Dați-mi un punct de sprijin și răstorn Pământul ”, am apreciat sinceritatea Coaliției când, pe prima pagină a ppt-ului ”Sprijin pentru România”, a scris – ”măsuri propuse” Pentru că asta e: o colecție de măsuri cu ambiția să ajungă faimoasă!
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Nu e plan, că dacă ar fi plan, ar avea o politică: acolo unde scrie, spre exemplu, ”5,2 miliarde de lei în 2022 sprijin pentru continuarea și finalizarea contractelor de investiții publice în derulare” ar fi bine să spună și despre ce fel de investiții e vorba, ce țintim. Putem spune că ținta noastră e să investim în X pentru că așteptăm să atingem efectul Y, antrenăm un lanț de producție autohton, deschidem perspective de creștere a valorii adăugate în domeniul ăsta? Altminteri, ne putem întreba dacă și punerea de borduri pentru reabilitarea de parcări – investiția de serviciu din orașe – îndeplinește criteriile de eligibilitate ale acestei măsuri. Apropo, alocăm un miliard de euro pentru contracte așa nețintit, la modul general, și doar 200 de milioane de euro ”pentru investițiile cu impact major în economie”. La drept vorbind, chiar că nu așa multe.
Dacă plan nu e, nici a program nu răsare, deși am remarcat câteva alocări pentru dezvoltarea unor programe aflate deja în derulare și care, o spun deschis, sunt bine-venite.
Până la urmă, se poate spune că, și fără un program în spate, toate măsurile anunțate ieri sunt bine-venite, ”vor face bine”, ca să reiau o sintagmă din timpul conferinței de presă. Sigur, pentru cei care vor ajunge să primească banii, efectul va fi mai degrabă pozitiv decât negativ. Ei vor fi sprijiniți. Dar România celorlalți? Ceilalți cum vor ajunge să fie sprijiniți, dacă nu e clar mecanismul practic de amplificare a efectelor pozitive?
Aș face aici o analogie cu ploaia: în general, e bine că plouă, dacă pământul e pregătit, dacă e lucrat după un plan, un program. Dacă nu, înfloresc buruienile și trăim cu speranța că măcar a mai crescut nivelul de umiditate din sol.
Or ce avem noi acum – o nouă ploaie de bani! Una încă permisă de meteorologii de la Bruxelles, cei care, ca să zic așa, se mai fac că plouă și uită că de doi ani suntem, practic, în procedură de deficit excesiv. Poate acesta e ultima „ploaie de bani” de care ne mai putem bucura în voie. Și cum o folosim, ce facem cu ea: nu e clar, dar să sperăm c-o să iasă bine!
Pe scurt, cred că ”Sprijin pentru România” ar fi sunat mai promițător dacă s-ar fi chemat măcar altfel, încât să transmită mesajul unui pragmatism hotărât și sănătos. Dacă ne uităm prin apropiere, putem vedea că există un ”Polish Deal”. De la începutul anului, polonezii au deschis un șantier de proporții, care umblă la temelia economiei: vrei investiții, atunci reformezi fiscalitatea corporativă (cum ajuți firmele să facă investiții în domenii-cheie, cum introduci tehnologia în fiscalitate să ajuți contribuabilul corect și să scoți bani de la cei incorecți), apoi reformezi fiscalitatea la nivel de individ, încurajându-l să obțină mai mulți bani pe care să-i întoarcă în economie.
Plafonările administrative, amânările politice, banii aruncați la întâmplare nu sunt un deal. Nu sunt acel punct de sprijin cu care să putem răsturna starea noastră actuală. Cât timp nu încheiem un contract cu noi înșine, unul în care să scriem facem asta ca să obținem asta, o să rămânem țara care nu poate da mai mult de ”50 de euro vouchere pentru alimente de bază, la fiecare două luni” celor care într-adevăr au nevoie de sprijin! Bani cu care acești oameni se vor duce la un magazin de discount și vor cumpăra câțiva litri de lapte și ulei aduse, cel mai probabil, din Polonia, de unde vin mai ieftin.
Ca să răstorni un deficit extern de produse agro-alimentare care sare de un miliard de euro pe an, în cel mai bun caz, iți trebuie mai mult decât o măsură generică, fără ținte precise, de ”200 de milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România”! Iți trebuie cel puțin o politică agricolă!
Op-ed semnat de Adrian Luca. Este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie. Este membru non-guvernamental supleant în cadrul Forumului Comun al preţurilor de transfer de pe lângă Comisia Europeană (EUJTPF).