Ce planuri are gigantul Mercedes-Benz privind investițiile în dube electrice și ce spune despre o fabrică în România

mercedes benz, eqs, masina electrica Sursa foto: Mercedes Benz

Mercedes-Benz și startup-ul Rivian, susținut de Amazon, au anunțat săptămâna trecută că plănuiesc un joint-venture pentru a produce dube electrice într-o fabrică din Polonia, Ungaria sau România în următorii ani. La solicitarea Economedia, Mercedes-Benz din Germania a transmis că în câțiva ani vor extinde rețeaua de producție a dubelor complet electrice, valorificând o locație Mercedes-Benz stabilită în Europa Centrală/Est, folosind structurile existente pentru a asigura viabilitatea viitoare.

„Fiind singurul producător de furgonete, dorim să continuăm să producem furgonete de mari dimensiuni în locația din Germania, dar trebuie să ne asigurăm că suntem și rămânem competitivi în condițiile creșterii costurilor. În câțiva ani, vom extinde rețeaua de producție a furgonetelor mari, complet electrice, valorificând o locație Mercedes-Benz stabilită în Europa Centrală/Est și vom folosi structurile existente pentru a asigura viabilitatea viitoare. 

Mercedes-Benz spune că intenționează să producă împreună cu viitorul partener JV Rivian și să realizeze astfel economii de scară și mai mari. „În prezent, suntem în contact cu părțile interesate relevante”, mai anunță compania. 

Companiile au semnat un memorandum de înțelegere și planifică modul de producere a modelelor lor pe o linie de producție comună, a declarat Mercedes-Benz, adăugând că dezvoltă, de asemenea, un nou model de dube complet electrice denumită VAN.EA.

Șeful Mercedes-Benz Vans, Mathias Geisen, a declarat reporterilor că aceasta va fi o societate mixtă 50-50 și a spus că discuțiile ar trebui să se finalizeze „foarte curând”.

Cele două companii vor produce două dube de mari dimensiuni – una bazată pe platforma VAN.EA de la Mercedes-Benz și cealaltă pe platforma electrică Rivian Light Van – la uzina care va fi primul amplasament al Rivian în Europa.

De asemenea, Mercedes a declarat că va restructura fabricile germane care construiesc în prezent camionete Sprinter pentru a compensa costurile mai mari pentru vehiculele electrice.

Mercedes cooperează deja cu Renault și Nissan în ceea ce privește camionetele electrice de mici dimensiuni, care nu ar fi afectate, deoarece acestea se află într-un segment de vehicule diferit, cu cerințe diferite, a precizat Geisen.

Colaborarea cu Mercedes vine într-un moment crucial pentru Rivian. Compania producătoare de dube electrice s-a luptat să accelereze producția la fabrica sa din Illinois, deoarece întreruperile lanțului de aprovizionare și creșterea prețurilor materialelor au forțat-o să reducă personalul și să amâne programele de produse.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Rivian care e pe butuci după o capitalizare fantoma pe bursă
    Daca in Usa nu le merge i-au tras în piept pe nemți. Succes Mercedes pe drumul falimentului la brat cu prietenii americani. Da a ecordin cu plăcere. Până și Bezos s-a lămurit de competenta celor de la Rivian.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.