Cu 150.000 de interogări pe site, joburile de șofer au fost cele mai căutate de candidați de la începutul verii și până acum. Cei mai mulți dintre aceștia au fost interesați de oportunitățile disponibile pentru șoferii de categorie B, șoferii de tir sau cei de distribuție.
A doua cea mai căutată poziție a fost cea de manager, căutare care înregistrează o creștere puternică față de primele luni ale anului, în condițiile în care candidații au făcut 115.000 de interogări în platformă după acest cuvânt cheie.
„Derivările cele mai populare din acest termen au fost de assistant manager, project manager, manager regional, key account manager sau sales manager. Cea mai mare parte a acestor derivate ne arată că sunt din ce în ce mai mulți specialiști și candidați cu experiență, în special din zona de vânzări, care prospectează piața muncii și, chiar dacă nu aplică imediat, au în plan, pentru următoarea perioadă o schimbare de carieră”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Clasamentul continuă cu poziția de asistent medical, care a avut 87.000 de interogări pe eJobs.ro; operator call center, cu 64.000 de căutări și inginer, cu specializările de inginer constructor, inginer mecanic, inginer de instalații, inginer electric și inginer chimist. Cei ce au fost interesați de joburile din call centere au căutat în special oportunități pentru vorbitorii de spaniolă, de italiană, de franceză și de engleză.
„Sectorul de servicii externalizate și call centere este unul dintre cei mai mari angajatori din economie, cu un număr consistent de locuri de muncă scoase în piață în fiecare an, majoritatea fiind adresate candidaților care generează cele mai multe aplicări, respectiv cei din zona entry level. Astfel, vara aceasta au fost postate aproape 8.000 de joburi pentru această industrie, trei sferturi vizând candidați cu maximum doi ani de experiență. În același timp, peste 300.000 de aplicări au mers, vara aceasta, către angajatorii din call center / BPO”, mai spune Drăghici.
În creștere față de începutul anului se află și căutările pentru care au fost folosite cuvintele cheie „remote” și „acasă”. Acestea au însumat 30.000 de interogări. Au fost, în schimb, înregistrate 320.000 de aplicări de la începutul lui iunie și până acum pentru joburile ce permit munca de acasă.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net al celor sunt angajați ca șoferi variază între 4.000 de lei și peste 12.000 de lei, dacă vorbim despre șoferi de tir care operează curse internaționale. Salariul mediu net al unui asistent medical este de aproximativ 4.800 de lei, iar pentru un operator call-center de 3.500. Media salarială pentru un contabil este de 5.000 de lei pe lună, în timp ce un specialist în resurse umane câștigă aproximativ 4.500 de lei pe lună. Aceste medii salariale reflectă datele din toate județele țării și pentru angajați care ocupă pozițiile respective, dar pot avea niveluri diferite de experiență.
Angajatorii au postat, de la începutul verii și până acum 65.000 de locuri de muncă pentru care au fost cumulate 2,2 milioane de aplicări.
În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 23.000 de locuri de muncă. Dintre acestea, 700 sunt poziții pentru șoferi, 4.500 pentru asistenți medicali, 500 pentru contabili și 2.700 pentru lucrători în call-centere. Angajatorii au, de asemenea, 800 de joburi disponibile și pentru ingineri. 900 de locuri de muncă postate în acest moment în platformă sunt remote.