Ce înseamnă aderarea la Schengen pentru români: eliminarea așteptării la frontierele terestre cu Ungaria, Bulgaria și Grecia, plus control mai simplu la aeroport

pasaport romania Foto: pasapoarte.mai.gov

Eventuala aderare a României la Spațiul Schengen, pe care cancelarul german Olaf Scholz a anunțat luni că o susține, va aduce beneficii atât persoanelor fizice, cât și companiilor din domeniul transporturilor.

Astfel, dacă România va intra în Schengen alături de Bulgaria, vor dispare timpii de așteptare din punctele de trecere a frontierei terestre cu Ungaria și Bulgaria, dar și cu Grecia, potrivit informațiilor Ministerului Afacerilor Interne.

Or, acest lucru ar duce la economii majore de timp, mai ales în sezonul vacanțelor, când mii de români merg fie la mare în Grecia ori Bulgaria, fie la ski în Bulgaria.

În ceea ce îi privește pe transportatori, vor dispărea cozile de la frontierele cu Ungaria și Bulgaria, în condițiile în care sunt timpi chiar și de 8 ore la intrarea în țară prin PTF Negru Vodă sau de peste o oră la ieșirea din țară pe la Bechet sau Giurgiu.

Odată ce România va intra în Spațiul Schengen, trecerea frontierei se va putea realiza indiferent de oră, prin orice loc, în orice perioadă a anului, iar cetățenii statelor membre care călătoresc în spațiul Schengen vor trebui să aibă asupra lor doar un document de identitate valabil, fără a fi supuși controalelor la frontieră. Practic, românii vor călători în UE precum în interiorul țării!

În aeroporturile internaționale va fi eliminat controlul de frontieră pentru zborurile către/dinspre destinații din spațiul Schengen, iar deplasările către/din aceste destinații se vor desfășura ca un zbor intern în România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Practic e o găselniță electorală!

    Punctele de trecere a frontierei cu Ungaria sau Bulgaria nu pot absorbi traficul de persoane între iunie si septembrie pe ambele sensuri.
    Nesemnificativ spre Grecia dinspre România pentru ca nu sunt atatia români care fac co in Grecia din cauza nesigurantei turistului.
    Acolo va fi o problema cu aglomeratia la vama pentru ca sârbii, croații si uneori ungurii tranzitarea Serbia si Bulgaria către Grecia.

    Cea mai gravă problemă va fi la ieșirea pe autostrada spre Ungaria pentru ca e o aglomerație de nedescris in lunile de vara.
    8 ore in vama!
    Asa ca si cu Schengen si fara Schengen va fi la fel!

    Nr intrărilor și ieșirilor conteaza!
    Autoritățile sunt incapabile să gestioneze!

    Multi romani au vrut să scape de coada de 8 ore de la Nadlac si au ales Sârbii si Croații ca traseul si granite.
    Spre Austria, Italia, șamd.
    La frontiera romano sârbă s-a stat 20 minute,iar la frontiera sârbo-croata s-a stat 7-8 ore plus 2 ore între croați și sloveni.
    Ce va însemna Schengen pana la urma cand Nr de autoturisme s-a triplat, nr autostrăzilor si a punctelor de frontiera e acelasi?
    Nimic = Schengen.
    Practic după o izolare de Covid de 2 ani azi Europa își ține la frontiera sute de mii de cetățeni care vor co si nu izolare.

    Acum măscărici politici vand spațiul Schengen ca o solutie!
    Fals.
    O minciună!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.