Ce avere are directorul din Compania de Drumuri reținut de DNA pentru luare de mită

Deszapezire CNAIR

Florea Dascălu, director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost reținut duminică de procurorii DNA, potrivit unui comunicat de presă.

El e acuzat că a luat mită și a făcut trafic de influență pentru a ajuta o firmă să câștige contracte de deszăpezire. Faptele s-ar fi petrecut în perioada mai-octombrie 2022, iar suma primită ca mită este de 37.000 de lei.

Florea Dascălu și familia sa dețin 8 terenuri intravilane, agricole sau forestiere, 4 case, 3 automobile (două Mercedes și un Nissan) precum și un tractor, potrivit declarației sale de avere, consultate de G4Media.

În 2021, el a încasat de la compania de stat venituri totale de 252.902 de lei (nu menționează dacă e vorba de venituri brute sau nete).

Florea Dascălu e unul dintre cei mai longevivi directori din CNAIR, fiind în funcție din 1996.

Firma respectivă îi plătea partidele de vânătoare directorului CNAIR, iar flagrantul a avut loc în timp ce el se întorcea de la o vânătoare împreună cu denunțătorul, potrivit surselor G4Media.

Comunicatul DNA:

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus începerea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 octombrie 2022, a suspectului DASCĂLU FLOREA, director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

– luare de mită;

– trafic de influență, în formă continuată (7 acte materiale);

– permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (5 acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada mai – 22 octombrie 2022, suspectul Dascălu Florea, în calitatea sa de director anterior menționată, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să își exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității comerciale a administratorului respectiv (câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire).

Tot în contul sumei menționate și al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziția aceluiași administrator mai multe date nedestinate publicității, informații menite să îi asigure câștigarea unor licitații organizate de CNAIR.

Astfel, pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea ar primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

La data de 23 octombrie 2022, Dascălu Florea va fi prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Problema nu e infima avere a lui ci miliardele spoliate de mafia care l-a inscaunat si mentinut in varful statului esuat.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.