Ce afaceri au în România firmele austriece pe care vor să le boicoteze unii români și pe cine ar afecta acest protest / BNR: La începutul lui 2022, firmele austriece aveau investiții de peste 12 miliarde de euro în România

Romania Austria Sursa foto: dreamstime

Mult trâmbițatul boicot al firmelor austriece din România, după votul negativ al Austriei pentru intrarea noastră în Schengen, nu este văzut ca o soluție bună de specialiștii în economie. Aceștia atrag atenția că această formă de protest îi va afecta, în primul rând, pe angajații români ai acestor mari companii.

Îndemnurile la boicot nu au mai fost răzlețe, ori doar din partea unor partide extremiste, precum AUR, ci au venit inclusiv de la lideri politici importanți ai partidelor din Coaliția de Guvernare. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus că nu va merge prea curând în Austria, iar europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a lansat un apel autorităților și românilor să boicoteze Austria prin intermediul băncilor austriece din România.

„Companiile de stat să închidă conturile bancare la băncile austriece, românii să nu mai ruleze bani prin bănci austriece, să-i mute în bănci românești, franceze și germane”, a spus Rareș Bogdan într-o intervenție la Antena 3. 

Afacerile marilor bănci austriece în România

Băncile austriece vizate sunt Raiffesen și BCR. Ambele au reacționat ieri după votul negativ al Austriei și după criticile venite din partea politicienilor și oamenilor de afaceri din România.

Raiffeisen, de exemplu, a ținut să sublinieze printr-o postare pe facebook că „Raiffeisen Bank este o bancă locală, care finanţează şi susţine economia românească de 25 de ani, fiind a treia bancă din punct de vedere al creditării în piaţă. În plus, în Raiffeisen Bank România lucrează 4.900 de angajaţi, în aproximativ 300 de sedii.”

BCR a reacționat prin vocea șefului Erste Group, Willi Cernko. Acesta a spus că „o decizie a Consiliului va avea un impact direct asupra a peste 5.000 dintre colegii mei și a peste 2,8 milioane dintre clienții noștri din România.” Și CEO-ul BCR, Sergiu Manea, a afirmat că BCR a susținut și susține în continuare aderarea României la Schengen și că banca va face tot ce ține de ea pentru a sprijini economia României.

Așadar, doar aceste două bănci angajează aproape 10.000 de oameni în România, angajați care ar putea fi afectați de boicot.

Pe lângă acest lucru, Raiffeisen Bank a mai subliniat și contribuția sa la dezvoltarea economiei românești prin taxe şi impozite care susţin bugetul de stat. Potrivit Raportului de sustenabilitate al băncii, în 2020 și 2021 a plătit circa 30 de milioane de euro anual.

În același timp, aceste bănci anunță profituri mari, de pe urma cărora profită, desigur, și statul care taxează profitul. Raiffeisen, de exemplu, a raportat, în primele nouă luni din 2022, un profit net de 920 de milioane de lei, în creştere cu 43% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior. Iar Grupul BCR a înregistrat un profit net de 1,539 miliarde de lei (312 milioane de euro) în primele nouă luni din acest an, în urcare cu 34,8% faţă de perioada similară din 2021.

Îndemnuri la boicot venite din mediul de afaceri, din sport și din politică

La îndemnurile la boicot au reacționat atât politicieni, dar și reprezentanți ai mediului de afaceri. 

Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunţat, joi, un „boicot total” al companiilor austriece partenere. Drept urmare, își va muta conturile de la Raiffeisen și nu va mai alimenta de la OMV Petrom.

Iar unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din vestul ţării, care este şi unul dintre cei mai importanţi fermieri din ţară, arădeanul Dimitrie Muscă, a dispus, joi după-amiază, închiderea tuturor conturilor firmelor sale la băncile austriece, ca semn de protest faţă de poziţia Austriei în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen.

În plus, Voicu Vușcan, administratorul companiei Elit Cugir, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, afirmă că firma pe care o conduce nu va mai prelungi niciun contract cu nicio firmă cu acționariat austriac.

În chestiunea boicotului s-a pronunțat și primarul Clujului, Emil Boc: „Ne trebuie calm, inteligență, diplomație și până la urmă vom rezolva. Sfidăm interesele Austriei. Dacă mă duc să-mi cumpăr benzină, aleg de unde să-mi cumpăr că am mai multe oportunități. Avem o opțiuni unde să ne depune banii, unde să ne petrecem vacanțele, weekendurile, avem opțiunea să jucăm inteligent”.

Cei care aleg să boicoteze OMV Petrom trebuie să știe că mai au alte patru mari companii de la care pot să cumpere carburanți – Rompetrol, Lukoil, MOL și Socar. Există și 19 benzinării Gazprom.

Însă Lukoil este companie rusească, MOL s-a aprovizionat din Rusia la prețuri preferențiale, iar Rompetrol și Socar spun că aduc țiței din Kazahstan și Azerbaidjan.

Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie la Expert Forum, atrage și ea atenția asupra opțiunilor de pe piața carburanților: „Când boicotați benzinăriile OMV și Petrom, să nu puneți din greșeală de la Gazprom, Lukoil sau MOL, totuși. Vedeți că legăturile companiilor cu regimul politic autoritar sunt mai puternice în țări ca Rusia, Ungaria, Kazakhstan sau Azerbaijan, în caz că vă gândiți chiar la Rompetrol sau Socar”, a scris ea pe Facebook.

În ceea ce privește afacerile OMV Petrom în România să menționăm că compania aproape 7.800 de angajați, iar în primele 9 luni din acest an a raportat un profit de peste 9 miliarde de lei.

Turismul la schi austriac

Un alt îndemn la boicot îl reprezintă anularea excursiilor la schi în Austria. Conform datelor transmise de ministerul Turismului, în anul 2019 aproximativ 370.000 de români îşi petreceau concediul în Austria, iar mai puţin de 40.000 de turişti din Austria îşi petreceau concediile în România.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, a afirmat că nu recomandă acţiuni de boicot la adresa companiilor austriece, după votul negativ dat joi de Austria împotriva aderării României la spaţiul Schengen, considerând că aceasta va avea de pierdut într-un final. În opinia acestuia, votul negativ al Austriei „poate fi o şansă în plus pentru turismul din România”, în condiţiile în care românii mergeau la schi în Austria. Cu acest prilej, ministrul a subliniat că România oferă 85 de domenii schiabile şi 217 pârtii.

Afaceri de miliarde de euro ale firmelor austriece în România

Acestea sunt doar câteva dintre firmele austriece cu afaceri în România. Firmele austriece aveau la începutul anului investiții de peste 12 miliarde de euro în România, conform unui raport al Băncii Naționale a României, citat de Europa Liberă.

Iar când vine vorba de investiții străine directe în România până la 31 decembrie 2021, documentul BNR indică următorul clasament:

  1. Țările de Jos (22,1 la sută din soldul total),
  2. Germania (12,5 la sută),
  3. Austria (12,2 la sută),
  4. Italia (7,5 la sută),
  5. Franța (6,5 la sută),
  6. Cipru (6,3 la sută).

Printre cei mai mari investitori austrieci în România se numără OMV-Petrom, BCR-Erste Bank, Holzindustrie Schweighofer, Immofinanz şi Porr Construct. 

Reacția mediului academic

Ideea a fost criticată și de specialiștii în economie. Cristian Păun, profesor de economie la ASE, a declarat pentru Press Hub că „nu te poți răzbuna pentru o acțiune politică, a unui guvern dintr-o țară, inițiind acțiuni contra unor entități private sau a unor cetățeni de origine austriacă. Să nu uităm că România este în continuare o economie mică, la periferia UE. Mai mult, o astfel de măsură s-ar întoarce rapid împotriva noastră și ar fi deosebit de păguboasă. Noi contăm mai puțin pentru Austria sau Olanda. Ei însă contează mult mai mult pentru noi și pentru prosperitatea noastră.”

El a atras atenția și asupra efectelor negative resimțite de economie dacă aceste firme se vor retrage de pe piață. „Vorbim de locuri de muncă, vorbim de investiții, vorbim de bunuri și servicii livrate inclusiv către români. Prin plecarea unor companii străine, orice naționalitate ar avea, mediul de afaceri va fi mai sărac și mai puțin concurențial. Statul încasează mai puține taxe. Efectele sunt în lanț și deloc benefice. Suntem o economie dependentă de capitalul străin și de expertiza, inovarea și tehnologia cu care acesta vine la pachet.”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Aiurea în tramvai. Economie de piață, banii ăia tot se cheltuiesc numai că acum mai direcționat. Piața se adaptează. Veto-ul Austriei ne costă timp și bani, pe toți. Cum să fie piața românească competitivă? Mai ales cu austriecii și gazul ieftin rusesc?

  2. Nu cred o iota din acest articol. Daca nu mai bagi benzina de la omv, nu mai nseamna ca nu mai alimentezi deloc. Statul isi va incasa aceiasi bani, dar de la alt furnizor.
    Si profiturile bancilor din articol sunt chiar nesimtite, au profitat de pandemie si razboi saracind populatia, ca altfel de unde profit?
    Dar unii sunt dependenti de banii rezultati din publicitatea firmelor enuntate in articol si se dau influenceri destepti, dar nu sunt.

  3. Madama asta sigur ii platitq gras de donjonii austrieci sa le apere interesele, cum naiba poate un roman să-și vândă sufletul si demnitatea pentru banii murdari austrieci.

    • Sunt destule alte firme europene care iau sau pot lua locul companiilor austriece, de ex din Germania, Franta Anglia etc, nu înseamnă ca trebuie sa acceptam orice mizerie ca nu mai exista alte banci sau benzinarii sau energizante sau produse din lemn sau ce mai fac austriecii la noi in tara. Cu mentalitatea asta de sclavi nu vom ajunge nicaieri. Suntem in Europa sisunt investitori de peste tot asa ca piata competitiva avem, si tocmai de asta trebuie oedepsite firmele austriece ca presiunea sa creasca pw politicienii lor si alta data sa se gândească mai bine daca vor vota împotriva aderarii noastre in Schengen. Negocierile trebuie purtate de la egal la egal, nu cu capul plecat, mai ales cand asta nu a funcționat prima oara. BOICOT firmelor austriece

      • Foarte bine ai punctat.sunt un car de nervi pe idioții ăștia care ne conduc. Fiindcă sunt niște proști agramați de aia pleacă capul și o sug prin batistă. Din cauza lor suferim noi adtisy, prostimea cum ne cred ei. Tot noi trebuie să-i salvăm boicotând Austria. Așa o să facem. M..e Austria!

  4. In ansamblu, economia Romaniei nu sufera in cazul boicotului produselor/serviciilor austriece. Oamenii isi vor cheltui banii oricum, avand de castigat concurentii acestora.
    Efectul cel mai pregnant il are renuntarea la vacantele in Austria, care pentru economia noastra inseamna import de servicii turistice din aceasta tara.
    Iar in privinta angajatilor romani ai firmelor austriece de aici, sa nu exageram: Romania nu sufera de lipsa locurilor de munca, ci mai degraba de lipsa de forta de munca.
    Nici companiile austriece nu vor pleca din Romania, dar vor avea de suferit. Exact asta este obiectivul, cu speranta ca la randul lor vor face presiune asupra politicienilor de la Viena.

  5. O prostie, întregul articol.
    Daca nu se mai bea rahatul ala de Red Bull, oamenii vor fi mai sănătoși. Iar daca clienții băncilor austriece vor migra la alte bănci, vor migra si angajații, in noi sucursale care se vor deschide. Statul va câștiga mai mult daca se va migra catre CEC sau BT.
    Nu se va inchide nimic, in cel mai rău caz își vor vinde afacerile din România.
    Totul e politic iar politica de azi are in spate cifre si un boicot puternic va avea efect si ecou!

    • ewd bull e american nu austriac 🙂 daca nu il mai bem pe cel facut in austia poate deschid americanii fabrica aici. Oricum ar fi pozitia ghiocelului e daunatoare sanatatii asa ca mai bine sa scapam de mizeriile astea de austrieci si sa ne vedem de ale noastre.

  6. Cristian Paun, desi te ascultam cu atentie si admiratie, aproape de fiecare data, in aparitiile matale televizate, nu sunt de aceeasi parere cu mata! Sa stii ca firmele concurente abia asteapta sa ia locul celor mai sus mentionate si, evident, vor avea nevoie si de personalul acestora. Asa ca nu mai ,,vorbim despre locuri de munca, vorbim despre investitii…

  7. Abureală de slugă. Noi tot vom cheltui dar în favoarea altor firme, banii sunt tot ăia doar că nu-i iau austriecii. Dacă sunt afectați salariații, cu siguranță vor găsi în altă parte de lucru. Firmele austriece trebuie eliminate cu orice preț de pe piața din România.

  8. Nu este razbunare, este o actiune indreptatita a Romanilor drept raspuns la o actiune ostila a Austriecilor. Defapt ei isi asigura un interes prin neintrarea noastra in SS fiindca celelalte state au vazut altfel problema. Cum adica sa nu ne razbunam pe o actiune politica dar ce trebuie sa facem, sa aplaudam!? sa nu sufere cetatenii si firmele lor ci sa sufere incontinuare Romanii-cetateni+firme. Voi sunteti SPECIALISTI (MARI PROFESORI) in economie sau PORTARI LA OMV!!!!!??? De ce nu s-ar dezvolta mai mult CEC Bank-ul sau chiar infiinta inca o banca de stat exe.Banca Agricola Romaneasca, cu oameni de la Raifaisen!!!? Terminati odata cu “Sa nu uitam ca suntem o economie mica…”…mica este mintea voastra de slugi.

  9. Nu ar fi prima data cand mediul ”academic” ne anunta ca suntem prostii europei, dar din acelasi mediu provin cei care supervizeaza,prin sfaturi spago-demice preluarile firmelor de stat, cei care-i ridica in slavi pe ”baietii destepti” de afara atragandu-ne atentia cat de frumosi,destepti si mai ales bine-intentionati fata de romani sunt acestia. Austria a demonstrat ,nu o data, ca inca ii mai curge sange imperial prin vene, ca nu are nimic comun cu Uniunea Europeana. Poate doar in masura in care poate influenta hotararile in interesul propriu.
    Poate ar trebui sa ne intrebam si de ce UE nu pune presiune pe austria et comp. sa se ralieze vointei majoritare.

  10. In momentul asta voi vorbiti serios? Chiar vreti sa ne sclavim si “sa cadem la mana lor” lucrand la rahaturile lor de companii de la noi din tara? Nu , ne dam demisia si ne angajam in alte parti. Nu suntem nici oameni prosti incat sa nu fim in stare sa ne gasim alte solutii de a face bani , nu suntem nici roboti sa lucram la o singura afacere toata viata… Da , este nevoie de bani , dar putem lucra la total alte firme in afara de cele austriece! Chiar trebuie sa ne sclavim si sa lucram la ei dupa ce ne-au umilit ei pe noi ? Nu aveti putina demnitate in voi ? Va mai si numiti specialisti economici. Simplu , scurt si la obiect. Inepartam tot ce face parte de austria de la noi din tara si promovam cele romanesti sau total alte tari , dar nu austria. Bancile romanesti cred ca de abea asteapta sa preia toti angajatii firmelor austriece. Chiar nu trebuie sa facem nimic pentru tara noastra? Concluzia: Ma cac pe tot articolul vostru si pe incercarea voastra de a salva firmele austriece

  11. Tu nu înțelegi măi papagalule (chiar dacă ești Paun) că am fost călcați în picioare ; chiar dacă ar fi să suferim și noi merită să le dăm măcar un scuipat, scuză-mi limbajul, Te întreb poate îmi răspunzi cu mintea ta universitară, ce ar fi dacă i-am da afară pe austrieci din țară de fapt și pe ruși (asta e OMV, să-i mulțumim lui Bombonel) și am face ca polonezii să aducem firme engleze. Tu nu te-ai prins că austriecii săsanului Iohannis ne chelesc pădurile, și vor să ne ia tot gazul din MN pe nimica, în sfârșit i-a picat și lui fisa și l-a chemat pe Hurezeanu acasă., Cred că cel mai bine ar fi să le facem mizerie austriecilor de ce nu și olandezilor alți nemernici, să plece singuri și să vândă pe nimic tot ce au.

  12. Un kkt! hai sa plecam capul ca obiceiul stramosesc de a sta ca trandafirul ne-a adus numai beneficii in decursul mileniilor in care era practica preferata a “barbatilor romani”. Hai sa nu reactionam ca o sa ranim 20000 de romani. Dar ce ar fi sa reactionam, sa ii sanctionam acolo unde ii doare cel mai tare la portofel, ce ar fi ca pentru inceput sa NU mai luam pozitia umulului sa nu mai intoarcem obrazul ci in schim sa intoarcem (ne) favoarea? Ce ar fi sa demonstram odata in viata noastra ca putem mfi o natiune omogena care nu se teme sa isi ceara drepturile? Ce ar fi ca cersetorii europei, hotii si curvele sa demonstreze tuturor ca nu sunt asa cum au fost caracterizati? Da e rau ca 20000 de romani dau 100000 de mii de romani vor suferi pe o mperioada scurta dar este si mai rau sa stai ca o rama fara coloana vertebrala sa astep[ti cu mana intinsa la mila celui care iti mananca mancarea este si mai rau ca 18 milioane sa sufere pentru a nu suferi 100000. Sa nu comparam rusia cu Austria la asta , rusia nu ne-a facut nimc noua iar austria ne-a afetctat direct. Apropos din moment ce ne solidarizam cam cu oricine as vrea sa vad cine se solidarizeaza cu noi …nici dracu … in concluzie, lasati-va de ajutoare catre ucraina ajutatii pe cei care vor fi afectati de bopicotul firmelor austriece si uniti-va in a ii boicota pe toti si de fiec are data cand va gresesc …

  13. Indiferenta este cea care doare cel mai tare . Si da : Nu mai cheltuiesc banii mei la societati austriece

  14. Frumos mediu…academic de-a dreptu… capul plecat…pardon taiat, sabia nu-l taie.
    Cu asa profesori profitabilitatea si etica in afaceri zbarnaie la absolventi. Toata lumea uita … ca sa ai coruptie …unu da si altu ia cu acelasi procentaj de vina. Contractele curente mulate pe doleantele austriecilor pentru resursele romanesti trebuie sa dispara. Pierderile sunt enorme … inclusiv sanatate nostra e pusa in pericol de defrisarile masive.
    Capusa austriaca e pe cale sa trezeasca ursul (Carpatin)… acum mai ramane decat sa se scarpine energic.

  15. Hai sa nu le mai dam banii nostrii. Nu e problema noastra ca nu sunt membrii NATO sau ca vor sa castige voturi prin mesaje populiste. Asa ca hai sa raspundem si sa descurajam viitoarele atitudini ostile fata de Romania. … Luate toate cap la cap pare o actiune premeditata special facuta sa destabilizeze UE.
    Apropo, cancelarul … a fost in vizita la Putin sa-l “confrunte” imediat dupa pornirea razboiului… probabil pentru preturi noi la gaze … si de aici manevra cu schengenu’ (https://www.youtube.com/watch?v=5wDmrA8No_0&ab_channel=CN)

  16. Paune ai facut scoala de pomana, tot in genunchi ai ramas, cu mentalitate de sclav. ,,Elitele” astea de 2 bani ne -au adus in situatia de acum

  17. Vai de capul mediului academic. Nu pierdem locurile de munca daca investitorii austrieci se retrag. Petrochimia este operata oricum de specialistii romani, austriecii mulgeau vacile cand noi aveam petrochimie. Statiile de distributie se pot vinde sau inchiria cetatenilor romani. Referitor la bancile austriece, sunt niste pigmei in lumea bancara. Aduceti banci elvetiene, englezesti sau americane si sa vezi atunci investitii.
    O parte din succursale pot fi preluate de CEC sau Transilvania. Unde este pierderea locurilor de munca?
    Din pacate la asa academicieni , asa guvern.
    Poporul trebuie trezit sa actioneze, legal, fiecare dupa posibilitati, cum au facut-o cu Ucraina, inaintea guvernantilor lasi si corupti.
    Suntem in Decembrie, Hai la Revolutie.

  18. “Ministrul de Interne austriac Gerhard Karner a rezistat presiunii și a blocat aderarea la Schengen a Bulgariei și României cu dreptul de veto. „Este greșit să extindem un sistem care nu funcționează în multe locuri”, a spus Karner la întâlnirea miniștrilor de interne ai UE de joi la Bruxelles.” Ma intreb cum cei din exterior vad ca avem probleme mari cu guvernul si partidele de se schimba de la luna la luna si noi oamenii de rand suntem atat de “imbecili” in cat nu facem nimic in a ne rezolva problemele. In România noastra draga nu mai exista fabrici si firme romanesti deoarece s-au ocupat cei de “sus” sa ne scape de ele de prin anii 90 si daca noi nu suntem in stare sa pastram ceva sub nume Romanesc atunci da, accept sa vina strainii si sa fim platiti de catre firmele si corporatiile lor. Din taxele pe profit ale intregilor corporatii si firme straine, miliarde de lei din taxe pe profit dar noi nu avem bani sa reparam o structura de incalzire in tot Bucurestiul si ni se da drumul la caldura in jumatatea luni Noiembrie cand noaptea erau 7 grade afara dar facem tot ce facem cu fonduri europene … nu este vina lor ca nu ne accepta, vina este in totalitate a noastra a poporului, din 89 pana acum nu am facut altceva decat sa ne plangem si sa dam vina pe altii dar votam dupa ureche. Inainte de a vota daca va-ti interesa si ati citi despre fiecare candidat o sa remarcati cati mint despre asocierile in firme, despre avere si cati au avut antecedente inainte, sigur nu ati mai vota . Ne-am făcut-o cu MANA NOASTRA, cu toate astea in cazul asta nu poti sa zici ca “ce isi face omul cu mana lui e sfant” deci … lasati boicotatul ca nu ne ajuta , ci mai mult rau faceti tot “rasei” Române.

  19. Cu cât boicotul va fi mai dur și de mai lungă durată cu atât va fi mai eficient pt ca austriecii ăștia să simtă la buzunar nedreptatea făcută nouă și niciodată să nu mai îndrăznească să facă așa ceva.
    Să vină ei să ne roage să intrăm în Shengen. Așa că inainte cu toată forța să le dăm peste bot la habsburgi.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.