Cât ne costă şantierul întârziat de pe lotul 3 al Autostrăzii de Centură A0 Bucureşti Sud. Finanţarea europeană se acordă până în 2023/Constructorul Aktor a amânat lucrarea pentru 2024

Autostrada A0 Centura Bucureşti Sud Sursa foto: Asociația Pro Infrastructura

Compania de Drumuri a emis astăzi, ordinul pentru începerea lucrărilor pentru execuţia lotului 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Sud, tronson cu o lungime de 18 kilometri şi termen 30 de luni care ,,curge” din acest moment. Practic, constructorul Aktor, care a intrat în şantier din primăvară are un termen de doi ani şi jumătate pentru a finaliza segmentul dintre Bragadiru şi Autostrada A 1, tronson pe care trebuie să construiască 9 pasaje, 4 poduri şi nodul rutier de lângă Joiţa, la conexiunea cu A 1 Bucureşti – Piteşti.

Proiectul de 850 de milioane lei este finanţat din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi trebuie încheiat până în 2023 pentru a beneficia de fondurile nerambursabile. De aici încep şi problemele pentru că avem un constructor care s-a remarcat prin întârzieri repetate pe mai multe şantiere (în special A 10 Sebeş – Turda) şi calendarul de lucrări, 30 de luni care ar însemna depăşirea extensiei de 3 ani a POIM. Nu excludem ca antreprenorul grec să demonstreze pe şantier o mobilizare deosebită care să ducă la recuperarea întârzierilor, dar şansele sunt mici şi, nimic până acum, nu arată cum ar putea face asta. În plus, realist, şantierul efectiv se va deschide din martie- aprilie 2022, acum fiind cu doar o lună şi jumătate înainte de intrarea în iarnă. Pierderea finanţărilor europene integrale nu este o premieră la Ministerul Transporturilor, una dintre cele mai mari ,,găuri” fiind pentru linia de tren Braşov- Sighişoara, o ,,ratare” de peste 300 de milioane de Euro.

Lucrările încep însă, cu o întârziere de un an faţă de graficul contractual, vina aparţinând în mare parte antreprenorului care a întârziat luni bune predarea proiectului tehnic, motiv pentru care în septembrie 2020 a şi fost penalizat cu un million de lei : ,,Joi, 14.10.2021, CNAIR a dat Ordinul de Începere a Lucrărilor pentru contractul “Proiectare și Execuție Autostrada de Centura București Sud, LOTUL 3, Sector 1, km 85+300 – km 100- 765, aferent Centura Sud și Sector 2, km 0+000- km 2+500, aferent Centura Nord”. Antreprenorul General este ASOCIEREA AKTOR S.A. – EUROCONSTRUCT TRADING ’98 SRL. Perioada pentru execuția lucrărilor este de 30 de luni, iar garanția oferită de Antreprenor este de 60 de luni. Valoarea totală a contractului este 853,422,022.52 lei fără TVA.” a precizat CNAIR, într-un comunicat de presă.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Practic, de la semnarea contractului de proiectare şi execuţie (aprilie 2019) constructorul trebuia să predea proiectul tehnic în 12 luni şi cel târziu în toamna 2020 să intre efectiv în şantier. Primele lucrări de decopertare au început în primăvară, iar în iulie Ministerul Transporturilor a emis şi Autorizaţia de Construire. Primii kilometri din A0 sunt aşteptaţi la sfârşitul anului viitor pe lotul 2 Vidra – Bragadiru. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: