Cât mai costă un drum până la mare? Costurile cu trenul vs. mașina

Masina condus vacanta Photo 148936819 © Kiattisak Lamchan | Dreamstime.com

Cât mai costă un drum până la mare? Am calculat cât costă călătoria cu maşina şi cu trenul din Bucureşti, Cluj Napoca şi Iaşi până pe litoral.

  • De la Bucureşti la Constanţa drumul cu maşina costă, în medie, între 150 şi 200 de lei. Cu trenul aprox. 100 de lei/persoană plus transportul la hotel
  • Studenţii au acum 50 % reducere la tren, după patru ani cu gratuitate
  • Transportul auto, în cele mai multe situaţii, mai ieftin decât cu trenul

Peste 300 000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă cele patru zile libere ale minivacanţei de Paşti şi 1 Mai în hotelurile şi pensiunile din ţară, număr dublu faţă de un an normal, ca urmare a restricţiilor de deplasare în străinătate. Dintre aceştia, peste 30 000 vor ajunge în staţiunile de pe litoral, potrivit estimărilor, traficul rutier fiind foarte aglomerat pe Autostrada Soarelui încă de joi după – amiază, iar trenurile spre Constanţa şi Mangalia, de asemenea, aproape pline.

Am calculat aşadar, cât mai costă un drum până la mare cu maşina şi cu trenul din Bucureşti, Cluj Napoca şi Iaşi, în cele mai multe situaţii transportul auto fiind mai avantajos financiar.

Astfel, de la Bucureşti până la Constanţa şi retur (aprox. 500 km. dus-întors) cu un autoturism de volum şi cu un consum mediu de 6 litri la suta de km, costul carburantului este de aprox. 150 de lei la care se adaugă încă 26 de lei taxa de la Feteşti (n.r dacă maşina nu are rovinietă valabilă, încă 14 lei). Rezultă, astfel, un cost de aproape 200 de lei cu carburantul şi taxele auto aferente. Consumul poate avea marje semnificative de 2-3 % în funcţie de tipul de motorizare, alimentare benzină sau motorină şi stilul de condus. Dacă nu este vorba despre o familie, atunci pentru două persoane cu maşina ajungi la mare cu 100 de lei, iar la patru persoane, costul ar fi de cel mult 50 de lei/persoană. Nu am calculat costul deplasării cu un autoturism electric, diferenţele de încărcare, autonomie, performanţe, etc. fiind destul de mari. Pentru cazul unui autoturism cu GPL transportul auto ar costa până la 100 de lei.  

În schimb, cu trenul, CFR Călători are un tarif de 59 de lei/bilet şi face două ore. Un bilet de autocar între Bucureşti şi Constanţa costă tot 60 de lei. Este important de menţionat că operatorul feroviar naţional oferă reduceri importante. De exemplu, biletul dus-întors se poate achiziţiona cu o reducere de 10%, la cumpărarea cu anticipație reducerea este de până la 10%. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenții beneficiază de 50% reducere la vagoane clasa a 2-a, după patru ani cu gratuitate pe transportul feroviar.

De la Cluj Napoca la Constanţa ( aprox. 1400 de km.) carburantul costă aproape 250 de lei (500 lei dus –întors) iar cu trenul un bilet dus costă 177 de lei (n.r. Tren IR plecare Cluj Napoca la 00 35 sosire la Constanţa la 16 şi 17 minute, după 15 ore şi 42 de minute).

De la Iaşi la Constanţa şi retur (900 km. distanţă pentru traseul mai rapid prin Brăila şi Feteşti, dar cu taxă de pod) se poate merge cu un plin de cca. 50 de litri, costul carburantului fiind de aprox. 250 de lei. Cu trenul direct un bilet dus costă 90 de lei, iar durata deplasării pe calea ferată este de 8 ore. (n.r.  Trenul direct IRN 01962 cu plecare de la 22 30. Cele mai multe garnituri au însă, rută prin Bucureşti, fac 10 ore iar biletul costă 136 lei).

Între cele două tipuri de transport sunt evident, avantaje şi dezavantaje. Călătoria cu maşina nu condiţionează plecarea şi întoarcerea de un anumit program, dar are riscurile condusului pe şoselele noastre, în schimb trenul este mult mai sigur şi drumul e chiar plăcut dacă vorbim despre linia Bucureşti – Constanţa, printre puţinele rute modernizate din ţară. Pe de altă parte, de la gară până la hotel sau pensiune se mai adaugă costurile cu transportul în comun sau cu taxi-ul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Daca autoturismul, intretinerea lui (revizii, reparatii, consumabile), asigurari, taxe, parcari etc nu costa nimic, atunci da, e mai ieftin decat cu trenul. Dar daca refaceti calculul si cu cele de mai sus incluse veti vedea o diferenta.

  2. 26 de lei taxa de la Feteşti – inca mai sunt oameni care nu stiu de taxa respectiva….
    E oarecum peste normal sa platesti si taxa de drum si taxa de pod (una la dus si una la intors) in conditiile in care nu exista alternativa sa platesti o singura taxa – doar taxa de drum sa ajungi din pct. A in pct. B

    Pe vremuri acel pod era mandria tarii si era pazit de Armata… acum e rușinea tarii… niste hoti il pazesc si percep BIR pentru asta.
    Constitutia e pentru fraieri… hoții nu au necoie de ea

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.