Casa de Comerţ Unirea anunță că a mai livrat 19.000 de produse de la producători români către supermarketuri. Compania vrea să extindă colaborările cu lanţurile de magazine din România

Casa de Comert Unirea

Producătorii români au livrat, în 31 octombrie, prin Casa de Comerţ Unirea, peste 19.000 de produse constând în prune uscate, dulceaţă de gutui şi de dovleac, pastă de măceşe şi fasole boabe în saramură, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„Luni, 31 octombrie 2022, în prezenţa ministrului Petre Daea, a avut loc o nouă livrare de la producătorii români către magazinele Penny, realizată prin Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea. Astfel, au fost preluate 19.200 de produse din care: 1.000 cutii (de 500 g) prune uscate de Leleasca, 7.800 borcane cu dulceaţa de dovleac, 4.000 borcane cu dulceaţa de gutui, 4.000 borcane cu pasta de măceşe şi 2.400 borcane fasole boabe în saramură pentru a fi introduse în circuitul comercial”, se precizează în comunicatul MADR transmis marţi.

Livrările de produse agroalimentare vor continua în perioada următoare, reprezentanţii Casei de Comerţ Agroalimentar Unirea având negocieri şi cu alte lanţuri de magazine din România pentru a încheia contracte de colaborare, subliniază sursa.

„Iată că se diversifică gama de produse preluate de la producătorii din România şi îmi exprim satisfacţia că, prin eforturile conducerii Casei de Comerţ Unirea, cât mai mulţi retaileri răspund iniţiativei noastre şi se alătură demersurilor făcute pentru susţinerea producţiei autohtone. Este o muncă depusă în beneficiul tuturor, producătorii nu mai au grija desfacerii produselor obţinute, iar consumatorii au la dispoziţie marfă de calitate, chiar pe rafturile marilor reţele comerciale”, a afirmat Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

La rândul său, Daniel Gross, CEO Penny România, a precizat că retailerul ţi-a propus să crească numărul de produse cu ingredientul principal provenit din România, procesate şi ambalate în România.

„Sortimentul de produse este nucleul activităţii noastre. La Penny, ne-am propus să creştem numărul de produse cu ingredientul principal provenit din România, procesate şi ambalate în România. Am numit acest obiectiv 3RO (Triplu RO), un concept care duce produsele româneşti la un alt nivel, unul în care vorbim despre produse locale pentru care tot fluxul de producţie se desfăşoară pe teritoriul României. Parteneriatul cu Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea este doar un exemplu pentru îndeplinirea acestui obiectiv – aducem în magazine produse de la fermierii români, încurajând producţia locală şi creând valoare în comunitate”, a afirmat Daniel Gross.

Prima livrare de legume de la producătorii români către magazinele Carrefour România, intermediată de Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, a avut loc în 15 octombrie, iar 12 tone de legume (cartofi, varză albă, varză roşie şi dovleac plăcintar) au ajuns direct la unul dintre depozitele retailerului francez din comuna Chiajna, judeţul Ilfov. Vineri, 28 octombrie 2022, Casa de Comerţ Unirea a realizat o altă livrare, constând în 13 tone de varză albă şi roşie, către magazinele Metro Cash & Carry.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: