Carmistin a investit 10 milioane euro într-o fermă de pui

Carne de pui Dreamstime Photo 16589397 © Picsfive | Dreamstime.com

Carmistin a inaugurat, la Scorniceşti, Olt, una dintre cele mai mari şi moderne ferme de pui deţinute de Grup, în urma unei investiţii care se ridică la 10 milioane euro, scrie News.ro.

Noua fermă este parte din planul de extindere a capacităţilor de producţie, într-un an în care Grupul derulează simultan numeroase proiecte complexe de dezvoltare, de la ferme de pui şi porc, la fabrici de nutreţuri şi facilităţi de producţie hrană.

„Acest nou proiect este parte din planul nostru de dezvoltare pentru următorii ani, în care Grupul Carmistin urmează să investească peste 350 milioane euro în extinderea şi diversificarea portofoliului de produse La Provincia, cu scopul atingerii unui nou obiectiv strategic: acela de a consolida Carmistin, The Food Company”, a declarat Andrei Brumaru, CEO Carmistin.

Prin ferma de la Scorniceşti, care are o suprafaţă totală de aprox. 178.000 mp., Carmistin continuă procesul de implementare a unor tehnologii de ultimă generaţie în ceea ce priveşte consumul de energie termică şi electrică, odată cu revalorificarea resurselor şi deşeurilor rezultate din activităţile agricole desfăşurate de companiile din Grup. Fermă a fost dotată, de asemenea, cu panouri fotovoltaice pentru autoconsum, ca răspuns la preocuparea Grupului pentru procese de producţie cât mai curate şi durabile pe tot lanţul de producţie hrană.

Pentru ferma de la Scorniceşti, Carmistin a creat, într-o primă etapă, circa 70 noi locuri de muncă, recrutarea de personal făcându-se cu precădere din mediul rural.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: