Cargus îl numește pe Yannick Mooijman noul CEO al companiei de curierat, preluând acest rol de la Olivier Van Houtte, începând cu 1 noiembrie, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Cu o experiență de peste 25 de ani, expertiza lui Yannick acoperă marketingul și vânzările, fuziunile și achizițiile, strategia și inovația în cadrul companiilor multinaționale din Europa, Orientul Mijlociu și SUA. De asemenea, Yannick are o experiență vastă în industria de curierat – în fosta sa funcție de director general al UPS, a condus activitatea zilnică în patru țări (Ungaria, Grecia, România și Slovenia).
Yannick Mooijman preia funcția de CEO de la Olivier Van Houtte. În timpul mandatului lui, Cargus a accelerat extinderea rețelei Out of Home (OOH) și a lansat noua soluție de livrare în proximitate – rețeaua de lockere Cargus Ship & GO.
Yannick este cetățean olandez și deține un masterat în afaceri la Universitatea din Groningen și a participat la diverse programe de formare pentru directori la Harvard și Insead.