Cardurile de energie de 1.400 lei: Cum se acordă ajutorul, cine beneficiază și cum se utilizează? GHID complet

factura, facturi, bancnote, lei, bani Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Românii vulnerabili vor primi în anul 2023 un sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei, de două ori/an, acesta fiind acordat din fonduri europene.  Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a făcut un ghid privind acordarea acestor carduri de energie.

  • Cum se acordă ajutorul?

Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare.

Servicii/produse care se pot plăti: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

  • Cum se utilizează?

Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.

Ajutorul nu se consideră venit și nu afectează:

  • venitul minim garantat;
  • alocația pentru susținerea familiei;
  • statutul consumatorului vulnerabil de energie.

Sumele alocate celor două tranșe nu pot fi preschimbate în bani și nu pot fi folosite pentru plăți prin mandat poștal către alte destinații decât plata facturilor de energie.

  • Cine beneficiază de acest ajutor?
Categorii de beneficiar Vârstă Venit/lună
Pensionar Peste 60 ani, inclusiv Sub 2.000 lei, inclusiv
Pensionar de invaliditate Nu contează Sub 2.000 lei, inclusiv
Persoană cu handicap grav, accentuat sau mediu Nu contează Sub 2.000 lei, inclusiv
Familie cu alocație de susținere Nu contează Nu contează
Familie/persoană cu ajutor social Nu contează Nu contează

Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depaseasca 2.000 lei.

Potențialii beneficiari trebuie să știe că vor fi înștiințați dacă s‑au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul creat de Poștă, unde vor primi informații suplimentare și vor fi îndrumați, dacă situația poate fi corectată.

  • Cum se stabilesc listele finale cu beneficiari?

Procedura de stabilire a listelor cuprinde următoarele etape:

  1. Se stabilește lista potențialilor beneficiari care se încadrează în categoriile stabilite în ordonanță.
  2. Se verifică veniturile acestora.

III. Pentru fiecare punct de consum, se verifică numărul de locuitori.

  1. Se verifică media venitului pentru fiecare loc de consum, pentru a vedea dacă se depășește pragul de 2.000 de lei.
  • Care sunt condițiile de acordare?

Cardul se aduce de către Poșta Română, la domiciliul beneficiarului, cu confirmare de primire.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijin o singură dată.

Dacă la un loc de consum domiciliază mai mulți beneficiari, sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum. Pe card vor fi scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeași adresă de domiciliu.

Factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuiește la adresă. Adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului (sau domiciliul declarat al acestuia).

Sumele rămase neutilizate la expirarea cardului se anulează.

  • Când ajung cardurile la beneficiari?

În periada 1–28 februarie 2023 beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie. Se vor putea efectua plăți începând cu 1 martie.

Cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie.

În perioada 1–30 septembrie, cei care vin între timp eligibili vor primi cardul pentru a putea utiliza tranșa a II‑a.

  • Când expiră ajutorul?

1 ianuarie 2024: toate cardurile își încetează valabilitatea, indiferent de sumele rămase neutilizate. Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la 31 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.

  • Care sunt acte necesare pentru plată?

– Cardul de energie (primit prin Poșta Română)

– Actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire și actul de identitate al împuternicitului)

– Factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înștiințare de plată din partea furnizorului SAU certificat de validare a datoriei din partea asociației de proprietari/locatari, în cazul plății încălzirii în sistem centralizat de termoficare)

Dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declarație pe proprie răspundere a beneficiarului, că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuiește.

  • Ce este certificatul de validare a datoriei?

Este un document emis de asociația de proprietari/locatari, pentru a certifica datoria curentă sau restantă a beneficiarului de sprijin față de asociația de proprietari/locatari, rezultată din furnizarea de energie termică în sistem centralizat.

Asociațiile de proprietari/locatari vor încheia protocoale de colaborare cu Poșta Română pentru a comunica conturile bancare și orice alte date necesare pentru virarea sumelor aferente mandatelor poștale emise prin utilizarea cardurilor de energie.

Beneficiarii de carduri care sunt racordați la alimentarea cu energie termică în regim centralizat, trebuie să solicite eliberarea acestui card de către Asociația de proprietari unde este înscris.

După ce îl primesc, pentru a achita factura la energie termică, trebuie să îl prezinte poștașului/oficiantului poștal împreună cu cartea de identitate și cardul de energie.

Certificatele de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociația de proprietari/locatari emitentă, iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Poșta Română.

Modelul de card este disponibil AICI.

  • Cum se efectuează plata?
  1. La orice subunitate a Poștei Române SAU la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.
  2. Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).
  3. Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s‑a efectuat plata.
  • Pot retrage numerar de pe carduri?

Nu există această posibilitate. Scopul exclusiv pentru care pot fi acordate cardurile este pentru achitarea facturilor la energie.

Cardul nu poate fi vândut ori donat. Orice încercare de vânzare anulează cardul și atrage o amendă contravențională între 42.000–60.000 lei.

Plata altor produse/servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepsește cu amendă contravențională între 4.500–6.000 lei.

  • Ce este declarația pe proprie răspundere și în ce situație se utilizează?

Este un document ce trebuie completat de potențialul beneficiar în situația în care nu se poate stabili câți oameni stau la același punct de consum.

Sunt situații în care beneficiarii nu au nomenclatorul stradal trecut în cartea de identitate (figurează mai mulți la aceeași adresă). În această situație, ei trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere prin care spun câți locuiesc efectiv la punctul de consum.

Poșta distribuie declarațiile pentru toate acesti situații identificate la momentul întocmirii listelor cu beneficiari și să le preia în maxim 3 zile, pentru ca apoi să se recalculeze media veniturilor și să se actualizeze listele.

  • Ce este ancheta socială și în ce situație este necesară?

Pot fi situații în care la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuiește acolo (dar figurează așa în acte) şi nici nu se poate face radierea acestor colocatari de la adresa de domiciliu.

În acest caz, potențialul beneficiar poate să solicite o anchetă socială la primărie, care să stabilească numărul și persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poștă, iar ulterior se actualizează lista.

Textul OUG nr. 166/2022 privind acordarea voucherelor sociale este disponibil aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. UNDE GASESC FORMULARUL PENTRU ACORDAREA CARDULUI DE ENERGIE,PTR.A COMPLETA SI TRIMITE ONLINE? VA MULTUMESC

    • Valabil pentru toti. Am reusit sa gasesc informatii reale. Orice cetatean care nu a mai primit cardul de energie pe motiv “depasit 2.000 lei”, sa faca copie de pe cartea de identitate, copie de pe fluturasul de pensie sau actul prin care primeste finantele, merge la oficiul postal al localitatii, cere si completeaza o cerere tip cu declaratie pe propria raspundere, aceasta cerere tip se da doar de la oficiul postal. Toate aceste acte, se predau la oficiul postal pentru control in baza de date si finalizare cerere. Atentie: declararia pe propria raspundere poate fi si pedepsita penal. Ieri am reusit sa aflu prin telefon 0319966. Incercati cu incredere

  2. Nu există un formular. Autoritățile decid cine primește cardul de energie în funcție de datele oficiale pe care le au despre fiecare cetățean.

    • Bună ziua suntem o familie localizata în com Lalosu sat Mologesti jud Vâlcea str Iederei nr 2 nu beneficiem decât de alocație pt doua fetite 36 lire pe săptămână suntem în România de doi ania am apelat la primăria Lalosu pt lemne de foc ni sa zis ca nu suntem eligibili fac și acest pas ca cetățean roman cu treptupri tepline dacă ni se cuvin aștept răspuns 0735430942 Dobrovat Costel mulțumesc.

  3. Buna mă numesc harastasan Ioan an legătură cu cardul de energie electrică care se baga bani pe el nu am nici un venit oare ar putea să beneficiezi

  4. Suntem 4 persoane trecute ca beneficiarii pe același card deși locuim în 4 case diferite dar care au același adresă, adică 4 case într-o curte. Care dintre cele 4 persoane beneficiază de ajutorul de energie?

  5. DACĂ AM 3 PERSOANE TRECUTE LA LOCUINTA MEA SI UNA STĂ PRIN ITALIA LA FICA EI , POT SĂ O TREC PE LISTĂ.? PRECIZEZ CĂ ARE FLOTANT LA MUNE SI NU ARE ALTĂ LOCUINȚĂ ÎN TARA. SI CUM SE SOCOTESTE AJUTORUL? CIT SI CUM TREBUIE SĂ FIE VENITUL PE MEMBRU SAU PE FAMILIE ?

  6. La numerele de telefon 031-9966, 031-9268 nu raspunde nimeni.
    Care este adresa de email la care pot solicita informatii despre cardul de enrgie ?

    • Buna, soacra mea a primit cardul! La adresa de domiciliu locuiesc 2 persoane si in 1 peroana are 1500 ron venit si a II a persoana are 3000 venit, mai poate folosi cardul de energie?

  7. Locuiesc singura la adresa . Fiul meu chiar daca figureaza cu domiciliul la adresa mea , nu locuieste cu mine , locuind in strainatate. Din cauza aceasta nu am primit acel card pt energie? Vreau sa stiu daca am dreptul la acel card ? Am o pensid de 1670 lei.

      • Faceti copie de pe buletin si fluturasul de pensie, mergeti la oficiul postal apropiat, cereti o cerere tip pentru declaratie pe propria raspundere, cererea si copia de pe acte le depuneti la oficiul postal, cei de la posta trimit spre control la guvern si primiti solutia dupa cateva zile! Nu e bascalie! Incercati! Succes!

  8. BUNA ZIUA! MAMAM MEA LOCUIESTE SINGURA IN COM. VALEA MARE , JUD VALCEA, IAR MODALITATEA DE INCALZIRE A LOCUINTEI ESTECU LEMN DE FOC. MAI FOLOSESTE SI BUTELIE INCARCATA PENTRU PREPARAREA MANCARII. ARE CARD DE ENERGIE, DAR INTREBAREA MEA ESTE DACA POATE SA-L UTILIZEZE SI LA INCARCAREA BUTELIEI SI CE TREBUIE PREZENTAT PENTRU PLATA(FACTURA SAU BON FISCAL ). MENTIONEZ CA INCARCAREA BUTELIEI O FACE LA STATIILE PECO CU GAZ LICHEFIAT. ASTEPT RASPUNS. O ZI BUNA!

  9. Buna ziua,
    Mama mea are flotant la adresa mea si i-a venit acest card. Mentionez ca pe facturi apare numele meu, poate mama sa beneficieze de acest ajutor ?

    Multumesc

  10. Bună ziua am întrat în posesia cardului de energie electrica ,locuiesc în casele sociala ale primăriei constanta și am vrut sa plătesc energia electrica cu acest card și mi sa spus ca deocamdată nu au nici o rezolvare în acest dvs ce informație omu octeți da sa pot folosii cardul de energie și cind se soluționează treaba pt a platii la primărie cu cardul nr de tel personal 0745139954

  11. Mama Iordachi Catinca,domiciliata in satul Delea,com.Zapodeni ,judetul Vaslui,in etate de 95 de ani,din greseala a aruncat cardul pe foc.Care este modalitatea de al declara nul in vederea obtinerii a unui nou card in loc?

  12. Beneficiez de Card energie ajutor Singura,pensie 1326 lei.Am avut 2 card validare de la bloc 26,11 lei și 27,30 lei luati din cardul de energie la of poștal 77 București și trimiși la CEC Banc unde asociația de proprietari are cont. M-am dus sa plătesc întreținerea și administratorul îmi impune să plătesc un comision bancar de 10,02 lei.bani dați din mână.Eu sunt beneficiar de ajutor ,de ce îmi impune să plătesc 10,02 lei.Este legal unde să mă adresez . Aștept răspuns mulțumesc Nistor Niculina București sector 3.

    • Da, se plateste absolut orice actiune care presupune transfer bancar! Si noi cu cardurile suntem incasati 3 lei la fiecare plata din acel card! Nu conteaza, ai sau nu, esti obligat sa platesti pentru finalizarea tranzactiei.

  13. Am un frate cu o pensie de 1740 lei ,este nedivorțat, dar are o altă adresă la care stă fiind proprietar în satul Pătroaia Vale. Are dreptul să beneficieze de acest card?

  14. Buna ziua ! am o nelamurire si anume : Se pot cumula cele doua transe ? Adica pot sa cumpar lemn de foc de 1400 lei in Luna Octombrie ? sau trebuie sa folosesc 700 lei in prima perioada si 700 in cea de-a doua? Am intrebat postasul si era nesigur , m-a sfatuit sa folosec sumele separat ,sa nu ma trezesc ca dupa prima transa daca nu am folosit banii sa fie retrasi. Din cate am inteles contract semnat cu Posta Romana are doar Dedemanul si Auchan!

  15. Bună ziua. Mama în vârstă de 83 de ani nu a primit card de energie. Menționez ca are pensia de 1100 lei. Cum procedez sa între în posesia cardului?

  16. Buna ziua !
    Mama are pensie 1600 plus 2300 pensie de handicap si a primit acest card, dar ii este teama sa plateasca cu el deoarece depaseste 2000 ron venit oare ce sa faca ?

  17. Bună ziua am o pensie de 1400lei in martie am facut ancheta sociala am depus la posta cu declarația si de anaf am depus suntem in septembrie su nu am primit cardul de energie electrica 1400lei

  18. Nu am primit cardul de energie electrica 1400lei am o pensie de 1646lei si am depus ancheta sociala plus declarația si de la anaf doresc sa beneficiez de cardul de energie electrica 1400lei

  19. Întrebare:Rodica . Dacă eu beneficiezi de complementara a trei copii și sunt la același nr.de casă împreună cu socrii beneficiezi și eu cu fam.a mea la același card de energie electrică aștept un răspuns.Multumesc.

    • Incercati sa dati tekefon la call center 0319966, raspund greu pentru ca sunt doar 2 persoane, dar raspund. La mine a durat in jur de 8-10 zile de incercari si mi-au raspuns. Puteti avea sanse dimineata la orele 10,00 cand incep programul de lucru. Va pot da sfaturi fara nicio problema, doar ca trebuie un creion si o hartie apropape sa puteti scrie informatiile necesare, in caz ca bucuria legaturii prin telefon va face sa uitati sfaturile. Incercati! Mult succes si incredere!

  20. Am primit scrisoare că am fost exclusa de la cardul de energie că figuram 4 persoane dar noi locuim 2 pers.,fiul cel mare și nora locuiesc în București,am depus adeverinta de la asoc. că suntem 2pers. la întreținere când a fost făcută ancheta sociala și daca intervenea ceva anunțăm ,nu s-a modificat nimic de când a fost făcută ancheta .De. cate ori trebuie făcută ancheta sociala ?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.