Bursele europene au încheiat tranzacţiile de joi în creştere, după o nouă serie de rezultate pozitive ale unor companii

bursa-economie-criza

Bursele europene au încheiat tranzacţiile de joi în creştere, în timp ce investitorii au analizat o nouă serie de rezultate financiare pozitive ale unor companii şi încetinirea inflaţiei din Statele Unite, transmite CNBC, conform News.ro.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat sesiunea în creştere cu 0,8%, componenta companiilor din sectorul bunurilor de uz casnic consemnând cea mai mare creştere, de 2,2%. În schimb, acţiunile miniere au scăzut cu 0,9%.

Indicele preţurilor de consum (IPC) al SUA a crescut în iulie cu 3,2% faţă de acum un an şi cu 0,2% faţă de luna anterioară, au arătat joi noi date ale Biroului de Statistică a Muncii, fiind uşor sub aşteptări.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Economiştii chestionaţi de Dow Jones au estimat o creştere a IPC pentru iulie de 0,2% faţă de luna anterioară şi de 3,3% de la an la an.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

IPC de bază, care exclude preţurile volatile la alimente şi energie, a crescut, de asemenea, cu 0,2% de la o lună la lună, cu o creştere de 4,7% de la an la an, de asemenea uşor sub estimarea consensului.

Acţiunile din SUA au crescut după raport, părând că vor reveni după o altă sesiune negativă, de miercuri, pe Wall Street.

În Europa, câştigurile corporative continuă să apară şi să influenţeze preţurile unor acţiuni.

Siemens , Zurich Insurance, Thyssenkrupp, Deutsche Telekom, HelloFresh şi Deliveroo s-au numărat printre marile nume de companii care au raportat joi rezultate financiare bune.

Indicele german DAX a urcat cu 0,91%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,52%, iar FTSE 100 Al bursei din Londra cu 0,41%.