Bursa din Tokyo pierde aproape 3%, acțiunile Sony și Toyota scad puternic

tokyo

Bursa din Tokyo și-a adâncit pierderile miercuri, la finalul ședinței, cedând circa 3%, pe fondul temerilor persistente legate de viitoare acțiuni ale băncii centrale americane (Fed) pentru a controla inflația în Statele Unite, potrivit Le Figaro.

Sony și Toyota, doi giganți ai economiei nipone, erau în plină degringoladă. Sony (-12,79%) a acuzat șocul proiectului de achiziție a Activision Blizzard de către Microsoft pentru o sumă de aproximativ 69 de miliarde de dolari.

Toyota (-4,75%) a cedat teren după ce a renunțat la un obiectiv anual privind producția de mașini, ca volum, din cauza crizei de semiconductori.

Indicele Nikkei a atins un minim al ultimelor trei luni, în scădere cu circa 2,8%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: