Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat un profit net de 10,51 milioane lei, în primele nouă luni ale acestui an, aproape dublu față de anul trecut

BVB, Bursa de Valori București

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de 10,51 milioane lei, aproape dublu faţă de cel din perioada similară din 2021, de 5,52 milioane lei, conform rezultatelor financiare publicate vineri.

Profitul operaţional a crescut cu 80% (+3,92 milioane lei), la 8,82 milioane lei.

În perioada ianuarie-septembrie 2022, BVB a obţinut venituri operaţionale mai mari cu 33%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, respectiv de 24,54 milioane lei, creştere generată de veniturile din tranzacţionare (+43%), în principal venituri din oferte publice (+4 ori). Cheltuielile operaţionale au fost de 15,71 milioane lei, în creştere cu 16% (+2,2 milioane lei), influenţate de avansul cheltuielilor de personal, precum şi al altor cheltuieli operaţionale, impact negativ din creşterea inflaţiei.

Preţul de închidere al acţiunii BVB la 30 septembrie 2022 a atins valoarea de 32,3 lei (+29% an/an).

Pe de altă parte, BVB Grup a încheiat primele nouă luni din 2022 cu venituri operaţionale de 42,69 milioane lei, mai mari cu 31% (+10 milioane lei) faţă de perioada similară a anului trecut, influenţată de avansul veniturilor pe segmentele cu activitate ale Grupului. Cheltuielile operaţionale au fost de 33,54 milioane lei, în creştere cu 8%, pe fondul majorării cheltuielilor de personal şi altor cheltuieli operaţionale înregistrate pe segmentele tranzacţionare şi post-tranzacţionare ale Grupului.

Profitul operaţional s-a ridicat la 9,14 milioane lei (creştere de peste 5 ori faţă de primele 9 luni din 2021), iar cel net la 10,72 milioane lei (+180%).

Pentru ultimul trimestru al anului, conducerea bursei de la Bucureşti estimează că potenţialul pentru noi listări va fi redus de corecţia pieţelor, în special pe segmentul acţiuni, însă BVB va accelera activităţile de promovare a pieţei în rândul investitorilor, pregătind astfel IPO-urile aşteptate în 2023.

De asemenea, BVB va continua dezvoltarea relaţiilor cu piaţa de capital din Republica Moldova, în urma succesului forumului Moldova – Romania Capital Bridges.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: