Bursa de metale de la Londra a decis marţi să suspende tranzacţiile pe piaţa nichelului, după creșteri fără precedent

london metal exchange Foto: Wikipedia

Bursa de metale de la Londra (London Metal Exchange-LME) a decis marţi să suspende tranzacţiile pe piaţa nichelului, după ce creşterile fără precedent din ultimele două zile i-au pus pe brokeri în situaţia în care au dificultăţi în a-şi plăti apelurile în marjă împotriva poziţiilor short extrem de neprofitabile, transmite platforma Bloomberg, citată de Agerpres.

LME a precizat că tranzacţiile cu nichel pe toate platformele sale au fost suspendate începând cu ora locală 8:15 a.m., iar măsura va fi valabilă cel puţin pentru restul zilei de marţi.

În doar două zile, cotaţiile la nichel au crescut cu 250% iar tona de nichel a urcat până la un maxim istoric de peste 100.000 de dolari, acestea fiind cele mai mare creşteri de preţuri înregistrate vreodată de LME.

Aceste evoluţii frenetice au loc într-un context în care investitorii şi utilizatorii industriali, care anterior au vândut nichel, s-au grăbit să răscumpere contractele, în timp ce brokerii s-au îngrămădit să colecteze plăţile în marjă pentru a-şi acoperi poziţiile short extrem de neprofitabile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: