Ministrul Muncii, social-democratul Marius Budăi, a declarat, marți seara, la Digi 24, că menţinerea unui procent de 9,4 din Produsul Intern Brut pentru bugetul de pensii, aşa cum România a negociat în PNRR, i-ar menţine “săraci” pe pensionarii români. În acest context, Budăi anunţă că PSD susţine renegocierea de către Guvern a procentului din PIB pe care România să îl aloce bugetului de pensii.
“Noi, când ne gândim la ce se întâmplă pe viitor, ne gândim să ridicăm nivelul de trai al cetăţenilor români, sau cel puţin aşa trebuie să facă un guvern responsabil. Cum, dacă tu îţi asumi pentru 70 de ani de acum încolo – scrie în PNRR, şi nu am scris eu – acest procent de 9,4? Cu siguranţă trebuie să creştem PIB-ul, dar, atenţie, noi avem de rezolvat inechităţi”, a afirmat Marius Budăi.
Întrebat care este soluţia pentru ca pensiile în România să crească, ministrul Muncii a răspuns: “În primul şi în primul rând o renegociere cu Comisia Europeană” pe care Guvernul României ar trebui să o realizeze. În acest context, Budăi a spus că autorităţile române se vor “duce cu argumente” la oficialii Comisiei Europene pentru creşterea procentului din PIB pentru bugetul de pensii.
“Alianţa politică, coaliţia politică care susţine Guvernul României (ar trebui să facă renegocierea cu Comisia Europeană – n.r.). Noi, PSD, am luat decizia în interiorul partidului să susţinem renegociere, am dus decizia în coaliţie, suntem tot mai hotărâţi – şi în coaliţie nu avem decizie finală – dar suntem tot mai hotărâţi să discutăm. Am discutat în Guvern cu premierul şi premierul a agreat renegocierea”, a adăugat Budăi.
Întrebat care ar fi procentul din PIB care ar trebui alocat bugetului de pensii, în condiţiile în care media europeană este de 13% din PIB, ministrul a explicat că în urma unor simulări anterioare făcute de guvernul PSD se ajunsese la procentul din PIB de 11,7 pentru sistemul public de pensii, fără pensiile de serviciu.
“Acum facem simulări şi sigur că rediscutăm. Nu cred că va fi peste 11,7 (la sută din PIB). (…) De ce cineva să ne plafoneze pe noi la un procent pe care nu l-a justificat niciodată? Nu este Budăi sau PSD cel care şi-a pus în cap să se ia de procentul 9,4. Nu înţelegem de unde s-a ajuns la acest procent. Dumneavoastră ştiţi că Ministerul Muncii n-a înaintat către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene o adresă, o singur adresă măcar în care să fie trecut vreun procent? Nu 9,4”, a adăugat ministrul Muncii.
El s-a întrebat “de ce se vrea ca cetăţenii români să fie săraci?”, arătând că procentul de 9,4 “este o asumare pe 70 de ani”. (Sursa: News.ro)