Brexitul a agravat penuria de medici în Regatul Unit / Marea Britanie are nevoie de 4.000 de medici în patru specialități majore

brexit-steagul-uk-ue Foto: Brexit / Pexels.com

Brexitul a agravat penuria de medici în Regatul Unit, unde a dus la o lipsă estimată la 4.000 de medici provenind din Uniunea Europeană (UE) în patru specialităţi majore, potrivit unui studiu al unui centru de reflecţie specializat în sănătatea publică, Nuffield Trust, relatează AFP.

Acest studiu, realizat la iniţiativa cotidianului The Guardian, a fost publicat duminică, în contextul în care Sistemul Naţional britanic de Sănătate NHS este afectat de numeroase dificultăţi, după ani de austeritate, şi în care există liste de aşteptare-record în spitale, din cauza pandemiei covid-19, dar şi din cauza unei penurii de medici şi infirmiere.

Nuffield Trust a analizat patru specialităţi – şi anume anestezie, pediatrie, chirurgie cardio-toracică şi psihiatrie -, în care medicii europeni erau extrem de prezenţi înainte de ieşirea regatului din Uniunea Europeană (UE).

În aceste patru specialităţi, în care existau deja tensiuni la recrutare, ”creşterea efectivelor provenind din UE sau din ţări (membre ale) Asociaţiei Europene de Liber-Schimb (AELE, din care fac parte Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein) a încetinit”, arată studiul.

Această tendinţă, observată înainte de Brexit, a continuat.

În 2021, ar fi trebuit să existe peste 41.000 de medici din UE şi AELE, cu 4.000 mai mulţi decât numărul constatat în studiu,

Potrivit Nuffield Trust, ”campania şi rezultatul referendumului (din 2016 privind ieşirea regatului din Uniune) sunt motivele evidente ale acestei schimbări a tendinţei”.

Este vorba despre o primă perioadă de incertitudine cu privire la noile reglementări privind circulaţia persoanlor, iar apoi despre o înăsprire a regulilor de emitere a vizelor şi despre o ”deteriorare a condiţiilor de muncă”, în general, în NHS.

”Aceste rezultate sugerează că stagnarea numărului medicilor care provin din UE în aceste specialităţi a exacerbat penuriile care există în domenii în care NHS nu este capabil să găsească forţă de muncă calificată în altă parte”, se arată în studiu.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.