BREAKING Se scumpește căldura în București, de vineri. CGMB a aprobat majorarea prețului gigacaloriei, de la 1 aprilie

calorifer, incalzire, energie termica, repartitor caldura

Căldura se va scumpi în Capitală, de vineri, 1 aprilie, după ce Consiliul General al Municipiului București a aprobat majorarea prețului gigacaloriei la 330 lei plus TVA, de la 137 lei plus TVA în prezent.

Consilierii locali au adoptat proiectul de hotărâre privind creşterea preţului gigacaloriei pentru populaţiei. Proiectul a primit 33 de voturi „pentru”, au fost 19 voturi „împotrivă” şi o abţinere.

Potrivit proiectului adoptat, pe lângă preţul plătit de populaţie, Primăria Capitalei va veni cu o subvenţie de aproximativ 650 de lei, pentru a acoperi costul total al gigacaloriei, care se ridică la 980 de lei pe lună.

Ședința CGMB a fost tensionată. Grupul consilierilor PSD în CGMB a solicitat primarului general, Nicușor Dan, retragerea de pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de miercuri a proiectului privind creșterea prețului gigacaloriei.

„Am o singură rugăminte care vine din partea grupului PSD, și anume aceea de a retrage de pe ordinea de zi suplimentară proiectul de hotărâre privind aprobarea prețului legal de facturare a energiei termice furnizate populației, practicat de compania Termoenergetica București, din mai multe considerente. În primul rând, considerăm că bucureștenii astăzi nu sunt pregătiți să facă față sumei cu care vine inițiatorul acestui proiect, Nicușor Dan (…). Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei atrage atenția atât celor de la Termoenergetica, cât și Consiliului General că valorile pe pierderile tehnologice nu au fost evidențiate, lucru care nu asigură o destul de mare transparență și credem că influențează în mod negativ prețul pe care tânărul de 51 de ani, încă primar, îl propune Consiliului General spre aprobare”, a declarat consilierul municipal PSD Aurelian Bădulescu, potrivit Agerpres. El a afirmat că grupul consilierilor municipali ai PSD crede că există alte soluții ce pot fi luate în discuție, astfel încât prețul gigacaloriei să nu se majoreze. În opinia sa, Nicușor Dan și cei care vor da „un vot al rușinii”, care îi va afecta pe toți cetățenii Bucureștiului, nu au luat în calcul categoriile vulnerabile din Capitală.

În schimb, USR a anunțat că votează proiectul.

„Grupul de consilieri generali ai USR va vota pentru acest proiect. Această decizie a fost luată după multiple discuții atât politice, cât și administrative și am ajuns la o înțelegere, în sensul în care populația nu trebuie să plătească în întregime această creștere. Este în mod clar și evident o creștere a utilităților, a ceea ce înseamnă în mod special prețul de gaze, care ne afectează pe toți, atât în privat, cât și la stat, însă ceea ce este normal este ca și Primăria să contribuie, de aceea și subvenția va fi crescută”, a anunțat consilierul municipal al USR Cosmin Victor Smighelschi. El a subliniat că această decizie a venit cu „un pachet de reforme agreat împreună cu partenerii din coaliție și cu primarul general” și a semnalat că printre acestea se numără modificarea strategiei de termie, în vederea diversificării surselor de producție. „Mai mult decât atât, dorim să găsim o soluție și pentru acei consumatori pe care noi îi considerăm captivi, ceea ce nu este normal, sunt cazuri izolate (…) în București, la capătul rețelelor sau foarte departe de CET-uri, unde, efectiv, pe termen scurt, nu putem găsi soluții, cu toate reparațiile efectuate, și vor avea loc investițiile în reparația de țevi”, a explicat Smighelschi.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că majorarea tarifului suportat de către bucureşteni pentru gigacalorie este necesară, el menţionând că acest tarif nu a mai fost schimbat din 2011.

„Un proiect extrem important – majorarea tarifului suportat de către bucureşteni pentru gigacalorie, pentru care propunerea este 330 de lei. Este o majorare necesară, pentru a echilibra întreg sistemul de termoficare, pentru a permite menţinerea sistemului de termoficare centralizat, care are beneficii importante în ceea ce priveşte mediul. Mă bucur că avem acordul majorităţii din Consiliul General pentru această majorare, care este absolut necesară. Tariful nu a mai fost modificat din anul 2011 şi prin această modificare ajungem la o sumă care este apropiată de cea a oraşelor din România care au sisteme centralizate de termoficare”, a precizat edilul şef în debutul şedinţei Consiliului General al Capitalei, potrivit Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: