BREAKING Premier Energy cumpără CEZ Vânzare

CEZ Sursa foto: CEZ / Facebook

Premier Energy, furnizor și distribuitor de gaze naturale din România, a achiziționat compania CEZ Vânzare, deținută de Macquarie Asset Management și cu un portofoliul de 1,4 milioane de clienți, potrivit unui comunicat de presă.

Conform informării de presă, CEZ Vânzare va rebranduit cu numele noului proprietar. Interesul manifestat de noul acționar validează atât importanța pe care compania Premier Energy, deținută de fondul de investiții Emma Capital, a capătat-o în cei zece ani de când activează pe piața din România, cât și potențialul acesteia de a dezvolta piața locală de profil.

„Avem un business care se extinde atât organic, cât și prin achiziții și fuziuni, iar obiectivul nostru este integrarea pe verticală. Așadar, preluarea CEZ Vânzare creează sinergii în grupul nostru și ne completează portofoliul”, a declarat Jose Garza, CEO al Premier Energy.

Potrivit companiei, strategia CEZ Vânzare va rămâne concentrată pe furnizarea de energie electrică și gaze naturale și strâns corelată cu nevoile clienților noștri. Tranzacția și schimbarea de proprietate nu vor avea niciun impact asupra prevederilor contractuale dintre companie și clienții săi, angajați, furnizori sau parteneri. De asemenea, echipa și detaliile de contact ale CEZ Vânzare rămân neschimbate în perioada următoare.

În 2022, cel mai mare producător de energie electrică din România, Hidroelectrica, voia să depună o ofertă pentru preluarea furnizorului de energie CEZ Vânzare, potrivit unui raport al Consilului de Supraveghere publicat pe site-ul companiei. În 2020 fondul de investiţii Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) a cumpărat principalele active românești ale cehilor de la CEZ. 

Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) este unul dintre cei mai importanţi manageri de active alternative din lume. La 30 septembrie 2020, MIRA administra aproximativ 125 miliarde euro în active care sunt esenţiale în dezvoltarea sustenabilă a economiilor şi comunităţilor, incluzând 147 de afaceri în portofoliu, aproximativ 500 proprietăţi imobiliare şi 4,8 milioane de hectare de terenuri agricole. MIRA are în portofoliul său de investiţii 12,5 GW în capacităţi de energie regenerabilă şi 200.000 kilometri de reţele de distribuţie a energiei electrice din Australia, Austria, Finlanda, Spania şi Statele Unite ale Americii.

MIRA este parte din Macquarie Asset Management, ramura de management al activelor Macquarie Group, un grup financiar care oferă clienţilor soluţii de administrare şi finanţare a activelor, servicii bancare, de consultanţă şi de riscuri şi capitaluri pentru datorii, capitaluri proprii şi mărfuri. Fondat în 1969, Macquarie are 16.356 angajaţi în 31 pieţe.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: