BREAKING Metroul din Cluj-Napoca pierde finanțarea de 300 de milioane de euro din PNRR – Surse

Metrou Cluj Napoca M 1 Sursa Foto : Primăria Cluj Napoca

Comisia Europeană va retrage finanțarea de 300 de milioane de euro din PNRR pentru metroul din Cluj-Napoca, afirmă surse guvernamentale consultate de Economedia. Guvernul caută acum surse alternative de finanțare, care ar putea fi certificatele verzi.

Conform informațiilor Economedia, unul din motive este întârzierea procedurii de licitație, respectiv probleme privind publicarea licitației în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Informația privind pierderea finanțării europene pentru proiectul metroului de la Cluj a fost lansată anterior de deputatul clujean Sabin Sărmaș, după cum a scris Actual de Cluj. El spus că aceasta se datorează pe de-o parte din pricina întârzierilor lucrărilor, iar pe de alta parte din cauza unor vicii de procedură în procesul licitației pentru atribuirea lucrărilor.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a spus în mai multe rânduri că proiectul metroului de la Cluj este cel mai întârziat proiect din PNRR, unde în luna mai nu exista „nici contract de dirigenţie de şantier”. Câciu a făcut comparaţia cu alt proiect de metrou, cel al Magistralei M6 spre Otopeni, care în luna mai se afla deja în stadiu de execuţie de 30%.

Săptămâna aceasta, primarul Clujului Emil Boc susținea că există finanțare pentru proiectul metroului din Cluj în ciuda declarației premierului Marcel Ciolacu privind reținerea unei sume de bani din cererea de plată numărul 3 din PNRR, aferentă finanțării lucrărilor la metrou, anunță Servus Cluj.

Acesta a precizat într-o intervenție pentru un post de radio local care este stadiul lucrărilor în prezent și cum va decurge finanțarea.

„Primăria are contract de finanțare semnat și își produce efectele, Primăria a parcurs toate procedurile legale licitației validate de autoritățile statului român, contractul este în derulare și în toamnă sosesc cârtițele, așa cum este anunțat de multă vreme, programul este în grafic de implementare, finanțarea este asigurată prin contractul existent, deci din acest punct de vedere lucrurile se întâmplă în fiecare zi, și avem în derulare proiectul de metrou.”, a declarat edilul clujean cu privire la stadiul lucrărilor la proiectul metroului.

Săptămâna trecută, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că au existat probleme privind licitația pentru execuția metroului, o parte din indicatorii tehnico-economici ai proiectului nefiind înscriși în registrul european.

În consecință, proiectul ar fi pierdut finanțarea prin PNRR însă acesta va continua să primească finanțare prin Programul Operațional Transport.

Prima etapă a lucrărilor la metroul din Cluj-Napoca urma să fie finanțată din Programul Național de Redresare și Reziliență și prevede amenajarea liniei subterane din Florești până în zona Primăriei Cluj-Napoca. Investiția va continua apoi din alte fonduri europene și se preconizează că metroul va circula la Cluj în anul 2031.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Tipic… vedem ce se va intampla si cu autostrazile prinse in PNRR.
    De obicei macelul incepe dupa alegeri; cu ocazia asta a inceput inainte. Ce va urma oare?

  2. Sincer acum s au făcut super mult proiecte prin PNRR și noroc de actuala guvernare ca a gestionat lacunele lăsate de usr și PNL. Nu tot ce citiți pe internet e mereu adevărat, ați fi surprinși ca PSD ca partid de stânga a făcut mai multe pe economic decât ceilalți in ultimul timp.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.