BREAKING Guvernul anulează Măsura 3, în urma suspiciunilor de fraudă, și mută banii la Măsura 2

euro-bani-europa

Măsura 3 – granturi de investiții va fi anulată, iar sumele vor fi realocate către Măsura 2, urmând ca Măsura 3 să fie ulterior relansată cu sume provenite din REACT – EU, arată un proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Fondurilor și Investițiilor Europene, potrivit căruia aplicanții la Măsura 3 trebuie să redepună cererea, dacă vor să aibă șansa la fonduri.

„Schimbările preconizate urmăresc anularea în forma actuală a Măsurii 3 pentru a permite realocarea sumelor de la Măsura 3 la Măsura 2 pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment, inclusiv cu sumele provenite din REACT-EU. De asemenea, Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite din REACT – EU. Beneficiarii care au depus cereri de finanțare în cadrul Măsurii 3, care va fi anulată, nu vor fi restricționați prin criterii de eligibilitate să își redepună aplicația în vederea obținerii de granturi”, arată proiectul de ordonanță al Ministerului Investițiilor.

În cadrul Măsurii 3 au fost depuse 27.736 cereri. Potrivit Ministerului Proiectelor Europene, din cauza inexistenței unor criterii clare de departajare, peste 80% dintre proiecte au primit punctajul maxim (100 din 100), ceea ce depășește alocarea financiară aferentă acestei măsuri (207.091.094 euro FEDR, conform POC).

Context

Măsurile 1, 2 și 3 sunt parte dintr-un pachet de măsuri implementate de stat în perioada pandemiei, în sensul menținerii pe piață a IMM-urilor a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă ori redusă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă şi/sau pe perioada stării de alertă.

Prin Măsura 1 – microgranturi – au fost acordate companiilor ajutoare de stat de câte 2.000 de euro. Pentru Măsura 1 s-au înregistrat un număr de 29.250 cereri.

Prin Măsura 2 –  granturi pentru capital de lucru – au fost acordate granturi pentru capital de lucru de 2.000-150.000 euro. Până în prezent, s-au depus un număr de 22.226 cereri, în valoare de 5.246.397.727 lei. Având în vedere epuizarea bugetului, doar 3.945 contracte de finanțare au putut fi semnate, potrivit Ministerului Investițiilor.

Prin Măsura 3 – granturi pentru investiții – trebuiau să fie acordate granturi de investiții de câte 50.000-200.000 de euro. Cu toate acestea, măsura s-a blocat după ce au fost descoperite o serie de nereguli. Mai precis, au existat numeroși aplicanți în ultimele două zile depunere a aplicațiilor, care s-au calificat datorită faptului că au „ghicit” sau s-au apropiat extrem de mult de coeficientul de cofinanțare necesar pentru a se califica. Ministrul Economiei Claudiu Năsui spunea că DNA a confirmat suspiciuni de fraudă și a început deja urmărirea penală in rem.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: