Comisia Europeană, avertismente pentru România: Merge în direcția greșită, execuția bugetară a fost slabă/ “Ne așteptăm la un deficit de 7% în acest an”/ Investițiile în PNRR sunt întârziate, multe nici măcar nu au demarat

PNRR Planul National Rezilienta Relansare Recovery sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Val de avertismente și critici pentru România, în cadrul vizitei reprezentanților Comisiei Europene la București, pentru analizarea stadiului Planului Național de Redresare și Reziliență. Cererea de plată numărul 3 din PNRR este întârziată, afirmă „șefa PNRR”, Celine Gauer, director general SG RECOVER. Multe investiții prevăzute în PNRR-ul României sunt întârziate, iar unele nu sunt nici măcar demarate, a spus Gauer. Responsabila pentru gestionarea PNRR la nivel european a avertizat că orice jalon neîndeplinit la timp înseamnă că România nu va primi banii aferenți acelei investiții. „Mesajul meu este unul de urgență și de apel la sprijin”, a transmis reprezentanta Comisiei Europene. Totodată, oficialii europeni au transmis că situația fiscală din România e îngrjorătoare, în condițiile în care deficitul ar fi trebuit să fie corectat până în acest an. Țara noastră are nevoie de un plan fiscal credibil pe termen mediu, cu o reformă fiscală, spune Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri economice și financiare DG ECFIN, care a avertizat că deficitul bugetar va ajunge în acest an la 7% din Produsul Intern Brut, deși planul era de reducere, iar direcția nu este bună.

Reprezentanții Comisiei Europene derulează o vizită la București în perioada 18-21 martie, iar discuțiile se axează pe situația fiscală a României, cererea de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Cererea de plată cu numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este întârziată comparativ cu stadiul în care ar trebui să ne aflăm şi este esenţial ca 2024 să fie folosit pentru a accelera implementarea PNRR, afirmă Celine Gauer.

Multe investiții sunt întârziate și nici măcar nu sunt demarate, afirmă ea. „Vedem şi că multe activităţi sunt întârziate, multe investiţii nici n-au început în mod real, iar 29 de luni reprezintă o perioadă foarte scurtă pentru a finaliza totul”, a completat aceasta. Gauer a avertizat că orice jalon neîndeplinit la timp înseamnă că România nu va primi banii aferenți acelei investiții. „Aceasta este o poveste complet diferită de cea a fondurilor de coeziune. Orice cerere de plată care nu a fost trimisă, orice etapă care nu a fost atinsă până în august 2026 nu va fi plătită. Mesajul meu este unul de urgență și de apel la sprijin”, a spus reprezentanta CE.

Ea a menţionat că trebuie rezolvată situaţia fiscală iar în cazul companiilor de stat este necesară o guvernanţă corespunzătoare.

„Dacă vorbim despre reforme, am văzut reforme foarte importante adoptate: anticorupţie, energie, absolut esenţiale. Importante, trebuie menţinute în timp. Însă ce avem în faţa noastră? Reforme esenţiale, mai ales în domeniul fiscal. România este în situaţie de deficit excesiv, care nu va dispărea. Deci această problemă, provocare a ţării nu dispare, va fi acolo, trebuie abordată şi reformele incluse în planul de reforme fiscale, care sunt în plan anul acesta, trebuie categoric să abordeze aceste probleme”, a afirmat Celine Gauer.

Ea a spus că orice cerere de plată care nu a fost trimisă până în august 2026, respectiv în 29 de luni, orice jalon şi ţintă care nu au fost realizate până în august 2026 se vor transpune în pierdere pentru România şi poate chiar returna anumite fonduri.

Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri economice și financiare DG ECFIN, a avertizat că situația fiscală este îngrijorătoare, România trebuia să reducă deficitul, dar nu a făcut-o și este pe o direcție greșită, deficitul urmând să ajungă și în acest an la 7%, conform estimărilor Comisiei.

„Suntem foarte îngrijorați de situația fiscală din România. Deficitul ar fi trebuit să fie corectat până în acest an. Ultima dată când am analizat cifrele anul trecut, ne așteptam la un deficit de peste 6% și se presupunea că va scădea în acest an. Vedem că tendința merge în direcția greșită. Execuția deficitului în prima parte a anului este slabă. În momentul de față, mă aștept ca deficitul să fie mai aproape de 7% din PIB în acest an. Deficitul fiscal combinat cu deficitul de cont curent este îngrijorător și reprezintă o amenințare pentru România în continuare. România are nevoie de un plan fiscal credibil pe termen mediu, cu o reformă fiscală. Este nevoie de reducerea pragului pentru microîntreprinderi”, a spus Declan Costello, director general adjunct pentru afaceri economice și financiare DG ECFIN.

Context. G4Media a scris anterior că Comisia Europeană a blocat cererea 3 de plată din PNRR trimisă de guvern în 15 decembrie 2023, în valoare de 2,7 miliarde de euro, conform surselor guvernamentale. Cele mai mari probleme sunt cu reforma companiilor de stat (inclusiv RAAPPS – instituția care renovează viitoarea vilă de protocol a lui Iohannis), cu pragul de 500.000 de euro la microîntreprinderi și cu numirile la vârful companiilor din energie, dar și cu noii șefi ai AMEPIP, super-agenția care controlează firmele de stat. Săptămâna viitoare va avea loc o discuție decisivă la București.

Ministrul Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a transmis ulterior că cererea de plată numărul 3 din PNRR nu este blocată, iar autorităţile din România sunt în dialog constant cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor.

Și premierul Marcel Ciolacu a declarat ulterior că „nu există nimic blocat” la cererea 3 de plată din PNRR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Singura preocupare a guvernantilor nostri este legata de alegeri anul asta, iar apoi de marea imparteala a ciolanului intre haitele hamesite de pesedisti si penelisti.
    Deci nici nu poate fi vorba de vreo preocupare cat de mica legata de reforme, ba din contra, cat mai multe pomeni electorale pentru bugetari si salariatii din companiile de stat cu pierderi.

    • Reforme ? Pai stiu ca datorita jafului organizat, legalizat de ei , va fi invitat anul urmator, sa ofere imprumut la dobanzi acceptabile, contra masuri, pe care le stiu dar ei nu le pot initia , ca pierd ciolanul…… In Romania, doar FMI face reforme, 2-3 ani ca apoi ei sa dea exceptii , pana se rupe caruta, iar…….

      • Caruta se va rupe in max 2ani.E singura sansa a Romaniei sa reprneasca pe drumul cel bun!(asa cum a fost si in Grecia

    • Foarte bine, votam USL, votam ciolacu presedinte si firea la primarie. Sunt singurii care de ceva luni lupta pt bunastarea boborului. Toate discutiile astea despre comasari de alegeri, negocieri pt primari, consilii judetene…toate sunt in interesul cetatenilor. Sa nu uitati sa mergeti la vot, da?

    • Ce stie toata Europa si America despre infractorii PSD-PNL, nu stie CE…Au venit la locul faptei sa-si verifice corpurile delicte si incaseze parandaratul stabilit. Kovesi a recunoscut ca toate statele UE sunt corupte, nu doar Romania.

  2. Buey nemernicilor, e an electoral, everything goes! Ce deficit, ce infrastructura … nu mai speriati oamenii aiurea

  3. La ce prostii s-au scris in PNRR ai impresia că s-a dorit să nu putem face investiții. Spre exemplu în domeniul apelor s-au cerut lucruri anormale, de genul studierii variantei de desființare a lacurilor de acumulare (adică să nu avem rezerva de apă să ajungem ca in Catalonia), sa conectam longitudinal cursul unui râu de parcă nu există ecosistem și înainte și după un baraj, să facem diguri dar sa lăsăm spatiu apei … Ghinea nici nu a știut dar nici nu a avut bunul simț să întrebe. Sau așa i-o fi zis sa procedeze Macovei ori chiar Soros

  4. Nici nu ai cum sa faci treaba cu un asemenea guvern. Criteriul pentru a fi numit in conducerile structurilor si companiilor de stat este sa fii obedient, nu pregatit. Inca un lucru pe care nu l-au inteles este ca nu poti sa furi intr-o gasca asa mare, fara sa se vada. Nepotisme si relatii exista in toate tarile, indiferent cat de corecti sunt oamenii, diferenta e ca, la noi, nepotismele se intind pana la gradul 4-5 de rudenie si uite asa se toaca toti banii.

  5. Ce reforme? Toți politicienii în momentul de față au ochelari de cal și nu văd decât alegerile și fotoliile pe care să stea bine înțepeniți, fotolii care să le aducă și mai multe beneficii decât până acum.Restul nu mai contează. Ce deficit, ce datorii?Când îi așteaptă salarii enorme și pensii speciale(după) te mai interesează cum trăiesc alții?

  6. Asta datorita PNL și PSD , daca vor fi aleși încă 4 ani, să vedeți ce va fi după ?

  7. USR sunt fix acelasi drac. Balama PNL. Nu dau in ei(PNL) pt. ca sunt, de facto, ai lor ! (si se vede clar ca nu trag pe cat pot pt. primul loc) — asa, o mini-cioarda de la ‘rosii’.

    Chiar nu intelegeam pana de curand. Daca mai pui si epurarile, e totul clar.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.