BRD a raportat venituri de 1,6 miliarde lei, în primul semestru, în creștere cu 7,6%, și un profit net de 617 milioane lei, în scădere ușoară

BRD Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Grupul BRD Groupe Société Générale a înregistrat în acest an cel mai bun prim semestru din punctul de vedere al venitului net bancar, a declarat François Bloch, CEO al grupului, după ce compania a raportat venituri de 1,6 miliarde lei, în primul semestru, în creștere cu 7,6%, și un profit net de 617 milioane lei, în scădere ușoară, cu 1,9%.

Astfel, activitatea comercială înregistrată de Grupul BRD în prima jumătate a anului a generat venituri totale de 1.642 milioane lei, mai mari cu 7,6% în comparație cu primul semestru al anului 2021. Veniturile nete din dobânzi au înregistrat o creștere de două cifre, cu un avans important al veniturilor din dobânzi determinat atât de volume, cât și de rate ale dobânzilor de piață ridicate (nivelul mediu al ROBOR la 3 luni a fost de 4,55% în primul semestru al acestui an, față de 1,60% în primul semestru al anului 2021). Într-un mediu caracterizat de dobânzi în creștere, avansul veniturilor din dobânzi a fost temperat de costurile de finanțare mai ridicate. Veniturile nete din comisioane au crescut cu 1,7% în primul semestru al acestui an, impulsionate de activitățile intense la nivelul cardurilor și pieței de capital, compensând veniturile mai scăzute din e-banking în contextul migrării clienților persoane fizice la noua aplicație de mobile banking oferită gratuit, YOU BRD.

Cheltuielile operaționale au totalizat 853 milioane lei în primul semestru din 2022 (față de 814 milioane lei în primul semestru din 2021), în creștere moderată, cu 2,5%, față de aceeași perioadă a anului trecut, excluzând contribuțiile plătite către Fondurile de Garantare și de Rezoluție (69,2 milioane lei vs 49,4 milioane lei în semestrul I 2021). Cheltuielile cu personalul (+1,9% în dinamică anuală) au rămas sub control, în condițiile în care impactul efectului de preț indus de o piață a muncii în continuare tensionată, amplificat de presiunea inflației, a fost parțial compensat de continuarea reducerii structurale a personalului (-562 angajați cu normă întreagă în comparație cu finalul lunii iunie 2021). În ceea ce privește celelalte categorii de costuri, dinamica este explicată, într-o mare măsură, de cheltuielile mai mari legate de unele servicii externe și utilități.

Compania a raportat un profit operational brut în creștere cu 10,7%, la 789 milioane lei, în comparație cu 712 milioane lei în semestrul I 2021. Indicatorul cost/venit al Grupului BRD s-a îmbunătățit cu 2,4 puncte procentuale (dacă excludem contribuțiile cumulate la Fondurile de Garantare și de Rezoluție), la 47,7% în semestrul I 2022, de la 50,1% în aceeași perioadă a anului precedent.

La finalul lunii iunie 2022, rata creditelor neperformante (credite neperformante potrivit definiției ABE) a atins 2,6%, în scădere în raport cu nivelul de 3,3% înregistrat la finalul lunii iunie 2021, iar gradul de acoperire cu provizioane a crescut la 77% (+3 puncte procentuale față de finalul lunii iunie 2021). Costul net al riscului a înregistrat o cheltuială cu provizioanele de 46 milioane lei (în raport cu o reluare în venituri în valoare de 39 milioane lei în semestrul I al anului trecut), determinată de un mediu economic caracterizat de incertitudine, însă parțial compensată de recuperări importante din portofoliul de credite neperformante și din portofoliul scos în afara bilanțului.

În consecință, profitul net al Grupului BRD s-a ridicat la 617 milioane lei (față de 626 milioane lei în semestrul I 2021), iar ROE s-a situat la un nivel mai mare, de 15,6% în primul semestru al acestui an (în comparație cu 12,6% în primul semestru al anului 2021).

La 30 iunie 2022, rata de adecvare a capitalului la nivelul BRD, s-a situat la 21%.

Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanțele din leasing, au înregistrat la 30 iunie 2022 un ritm de creștere anuală de +9% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Soldul creditelor nete pe segmentul retail a crescut cu 5,3% în dinamică anuală, susținut atât de segmentul persoanelor fizice, cât și de segmentul companiilor foarte mici. Producția de credite acordate persoanelor fizice continuă să înregistreze o creștere de două cifre: +13% în primul semestru al anului 2022, față de aceeași perioadă a anului precedent, marcând un nou nivel-record pentru un prim semestru, impulsionată de o dinamică remarcabilă a creditelor nou acordate pentru locuințe (+77% față de 30 iunie 2021). Creditarea companiilor a înregistrat o performanță solidă (+15,8% față de 30 iunie 2021), determinată de activitatea dinamică pe segmentul IMM-urilor (+36,8% față de 30 iunie 2021) și de creșterea solidă a creditelor acordate marilor companii (+7,5% față de 30 iunie 2021). BRD a continuat să susțină activ IMM-urile eligibile în cadrul programelor guvernamentale, cu credite în valoare de 1,4 miliarde lei acordate în primul semestru al acestui an, dintre care 33% pentru sectorul agricol. Activitatea de leasing a înregistrat o creștere a portofoliului cu 16,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Depozitele clienților au atins o medie de 54,1 miliarde lei în primul semestru al acestui an, în creștere cu 4% față de primul semestru al anului precedent. Creșterea depozitelor retail (4,2% în medie) a beneficiat de intrări mai mari în conturile curente ale persoanelor fizice, precum și de contribuția importantă a resurselor clienților companii foarte mici (+15,1% în medie față de iunie 2021). Creșterea depozitelor companiilor (+3,6% în medie față de iunie 2021) a fost impulsionată de creșterea susținută a depozitelor IMM-urilor (+4,8% în medie, semestrul I 2022 vs semestrul I  2021).

În primul semestru al anului 2022, BRD a demonstrat un bun avânt comercial la nivelul tuturor liniilor de business, în pofida contextului macroeconomic plin de provocări determinat de prelungirea războiului din Ucraina. În prima jumătate a anului 2022, creditarea a continuat să fie intensă. Creditarea persoanelor fizice a marcat o performanță extraordinară la nivelul producției de credite pentru locuințe (+77% față de semestrul I 2021). Finanțările acordate companiilor au înregistrat o performanță solidă (+16% în dinamică anuală) bazată pe o creștere diversificată. BRD a continuat să se implice în toate programele guvernamentale de sprijinire a economiei cu credite în valoare de 1,4 miliarde lei aprobate în primul semestru al acestui an. Sprijinindu-se pe o activitate comercială solidă, Grupul BRD a obținut în prima jumătate a anului o performanță financiară robustă. Am înregistrat cel mai bun prim semestru din punctul de vedere al venitului net bancar, în creștere cu 7,6% în raport cu aceeași perioadă a anului 2021, în principal datorită creșterii substanțiale a veniturilor din dobânzi, determinată atât de volumele, cât și ratele de piață în creștere, crescând în același timp semnificativ remunerarea depozitelor atrase, în beneficiul clienților noștri retail și corporate. Costul riscului a fost ținut sub control. În consecință, BRD a obținut o rentabilitate a capitalurilor proprii (ROE) ridicată, de aproape 16%“, a spus François Bloch, CEO-ul BRD Groupe Société Générale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: